Primul presedinte al Ungariei democratice si o voce a Radio France International au aparut in volume electronice la Editura LiterNet (http://editura.liternet.ro), cu prilejul implinirii a 4 ani de existenta a sitului LiterNet

162. Dinu Flamand: Tags (1,2 Mb)
163. Arpad Goncz: Gratiile (978 kb - traducere din maghiara de Anamaria Pop)

Toate cartile aparute la editura LiterNet pot fi descarcate gratuit in format Acrobat Reader (pdf) din situl Liternet, de la adresa

http://editura.liternet.ro


>>>> Pentru a fi anuntati de aparitia noilor carti LiterNet (pentru cei care nu sint inscrisi si pe lista Programului Cultural) e suficient sa trimiteti un e-mail fara nici un text la carti_LiterNet-subscribe@yahoogroups.com

>>>> Editura LiterNet (http://editura.liternet.ro) este cea mai mare Editura on-line din Romania publicind in cei 4 ani de activitate 161 volume ale unor autori romani, maghiari, germani, francezi, catalani si rusi in prezentari grafice de exceptie. In acest moment volumele LiterNet au depasit 407,000 de exemplare descarcate. Volumele LiterNet sint disponibile gratuit atit cititorilor din tara cit si celor din strainatate.> Argument Goncz:

Forcepsul cultural al totalitarismului

Citeva cuvinte scrise pe-o hirtie si semnatura sub declaratia de loialitate ajung...
(Adam Michnik, De ce nu semnez, 1982)

Dramaturg, presedinte al Uniunii Scriitorilor, militant anticomunist, primul lider al Ungariei democratice. Un Vaclav Havel budapestan. Arpad Goncz este o figura tipica printre intelectualii de stinga care-au schimbat fata Europei de Est, in Cehoslovacia, Ungaria, Polonia - nu si România, ce-i drept. Sint cei care-au folosit puterea actului de cultura in sprijinul celor "fara de putere", asumindu-si misiunea unei rezistente prin actiune si eroziune constanta. Ceea nu presupune ca piesele lui Goncz sau Havel au fost montate in timpul regimului comunist, sau ca scrierile lor faceau tiraje de zeci de mii de exemplare - ele gaseau de cele mai multe ori alte cai, alte forme de circulatie. Isi gaseau libertatea dincolo de mecanismele omologatoare ale unui stat in chingi.

Arpad Goncz vorbeste in literatura sa tocmai despre aceasta libertate, una interioara, a celor care-si refuza "viata in minciuna" pentru "viata in adevar". Si cum puteai scrie despre asa ceva, in istoricul an 1968, la citeva sute de kilometri mai la est de o Praga invadata?

Comedie neagra in trei acte, Gratiile - tradusa de Anamaria Pop - e o parabola politica - acel gen pentru totdeauna legat de forcepsul cultural al oricarui totalitarism, pentru care Dumitru Solomon e cel mai remarcabil reprezentant autohton. Remarcabil, dar departe de adinca filozofie politica a lui Goncz, a lui Havel, a lui Michnik. Iar daca exista un referent românesc pentru piesa lui Arpad Goncz, acesta e, mai degraba, Penitenciarul lui C.C. Buricea-Mlinarcic, la rindu-i o adaptare / prelucrare a unui text in proza apartinindu-i lui Leonid Andreev. Emanoil, "ingerul" lui Goncz, ca si 808 al lui Buricea, gaseste in universul carceral un spatiu al independentei de spirit, al libertatii pentru care societatea de afara e o cusca sufocanta - si totusi, lumile lor sint cu totul diferite. 808 e un criminal mintuit, Emanoil e un revolutionar inselat, o victima - care nu-si recunoaste infringerea si nici pe cea a credintelor de altadata - a acelui dicton despre revolutia care-si devoreaza copiii. Copiii si eroii.

Luptator cu arma in mina, la momentul limita, pentru instaurarea noii ordini politice, Emanoil nu e un soldat, nici macar din acea specie Che Guevara, a intelectualilor indragostiti de culorile camuflajului, transformati in conducatori ai maselor. E un poet - singurul lui imperativ e cel al cuvintului adevarat. Intr-un astfel de personaj, un outsider cu lentile speciale pentru cotidianul de care nu se simte responsabil, si lumea lui, dominata de un dictator cvasi-fantomatic, se intilnesc Yo, el Supremo, Toamna patriarhului si o lunga generatie de romane ale realismului magic sud-american. Parabolele politice se nasc in astfel de conditii vitrege, la trecerea virtejului revolutionar, in scurtele pauze de respiro dintre o dictatura si urmatoarea, facind din reflectia asupra conditiei umane si intelectuale tema unei intregi literaturi - si culturi. Caderea din iluzie a celor care, minati de idealurile fericirii sociale, devin prizonierii unor gratii construite de ei insisi, e, la rindu-i, o tema a acestui tip de scriitura. Desi ea n-a dat aici un realism magic de forta celui al lui Marquez sau Llosa, a impregnat spatiul public al totalitarismelor est-europene cu un simt acut al metaforei, al lui iara prin tigani se inteleg si altii din care s-a nascut nu exilul interior, ci supravietuirea in spirit. Emanoil, cel care nu vrea sa semneze - o confirmare banala a unui "adevar" - cedarea paternitatii imnului noului stat catre fostul tovaras, acum presedinte, intotdeauna un poet prost - instituit dincolo de vointa lui, prin decret politic, e o metafora-efigie a acelui tip de umanitate poetica, aceea care-a calcat in picioare, la timpul potrivit, Cortina de Fier.

"Singurul lucru peste care n-are voie Regizorul sa treaca, este poezia, mai exact, poezia proasta, limita din trecut a existentei poeziei si limita disparitiei acesteia in viitor, precum si peste momentul descoperirii, in trecut, a gratiilor, precum si peste momentul inutilitatii acestora, in viitor", spune Goncz in didascalii. Viitorul a venit, dictatura a cazut, dar nici poezia proasta, nici gratiile n-au disparut.

(Iulia Popovici)


>>>> Argument Flamand:

Tags sau despre meta-phore

Nu stiu câte metode ar putea fi pentru a trece dincolo de marginile cercului univers, dar cu siguranta exista una la indemâna noastra: metoda metaforelor. Cu ele poti "trece transubstantiat in lungul marelui spectacol al universului", unde este atâta amestec de "viata si de umbra a ei - aporie / ce-i da dureri de cap realitatii / si indepartatului Parmenide". Universului ii atârna corzi, prelungiri, pe care le stie si pe care nu le stie. Este vorba de "o lenesa dezlegare de zdrente muzica - fanoane / atârnând de pe buza Balenei - Univers. Aici crestem noi, biopoemul, cei care ucenicim la cuvinte precum alta data "Eminescu la tesala razuind din parul aspru la cailor acel puf invizibil ce se depune si pe coastele tabacite ale cuvintelor". Si mai adânc aceasta zona zoster a sufletului ne conduce catre altceva, ca in oglinzi catre dincolo. Oh, doar hainele mortilor sunt "singurele in stare sa taca despre ceea ce nu pot vorbi", pe când noi traim cu "intrebari inca neinsamântate" si cu "prejudecata luminii de a cauta corpuri!"

Dar stim noi oare care e linia care desparte viata de moarte? Poate suntem la fel de naivi ca elevul la lectia de latina care nu stie "sa talmaceasca nu ca batrânul intrase in moarte / cu aerul ca dormea, / ci mai degraba ca dormea având aerul unui mort". Uneori brusc vine constiinta deschiderii universului "Sein" si aruncarii noastre acolo "Da", ca la Heidegger. Poetul ne spune cum uitam, in era super-tehnicizata, prea adesea cine suntem, de unde venim si ca pierdem intelesurile, traim precum omul lui Platon. Omul modern priveste "in pestera la televizor si crede tot ce vede". Si genetica care scormone in programul nostru sa ne falsifice si ne distruge fereastra acesta care suntem chiar noi. "Fereastra dintre cele ce se intâmpla si cele ce nu se intâmpla". O fereastra ce "ne poarta" dincolo de cuvinte este si iubirea, când ne putem vorbi "de la piele la piele" si am putea face "un tangou in gând", de ce nu? O, dar "tacerea acesta poate face si viermi", de aceea ar fi bine sa stim cum vine "cal purtat in sa de cuvântul cal". Si ce sunt cuvintele decât "tags", secvente, decupaje in stare sa ne inchida si sa ne deschida lumii acesteia plina de de toate. "Si daca te iubesc este din mutenia / cuvintelor devenite gura acestor cuvinte / trecerea convoaielor de cuvinte-tags". Cuvânt, gând, epifanie si substanta in balanta pe o coarda intinsa incet, incet, incet, tensiune creste la maxim si noi primim poezia cum am primi o iubita "Mi-as deschide brusc pieptul sa o primesc direct in tacerea mea, mereu dublat de gândul, ca "te daruiesti fara sa scapi de tine!". Si toate acestea se petrec acolo unde: in singuratatea lumii - Dasein / al foburgurilor si sictir al sictiritatii / nimicul sare capra peste spinarea logicii / iar neantul neantizeaza dând zor sa afle / de ce exista ceva si nu mai degraba nimic / exista insa o posibila luare instapânire", si atunci avem o forma speciala de rezistenta: "poezie-incizie - parazit al transportului in comun / viata pe hârbuitele autobuze-metafora / ajunse la capatul liniei si golite repede / in depouri sub jetul chimic". Super imagini! Asadar cei ce "poarta intelesuri" suntem noi. Dar poetul nu neantizeaza sartrian doar despre meta-phore caci se face si meta-poem uneori si vede la fel de bine putinta ca si neputinta lui: "Când suferinta palpeaza disperarea / poemul este o rana de neputinta / sfârâie epuizat / in apa ce a calit pumnalul"

Chiar daca lumea nu se re-cunoaste marcata de tehnica, cum se vede din cuvintele utilizate de poet, de imaginile kafkiene, cuvinte compuse, prea des utilizate pâna la nefiresc, in insiruiri de pomelnice si nuante istorico / geografice gata sa ne enerveze, de fizica moderna plonjând in infinitul mic, sensibilitatea noastra este permanenta.
"Nimeni nu e absent din exterior / pielea incepe sa stea pe noi / ca parantezele / tot ceea ce mai era inca inghesuit / in neinteles / cuvintele te imping din tine." Pâna si trecerea dincolo e pardosita de capete de intrebare, caci dincolo de cuvânt este sensul, hai sa recunoastem ca nu avem doar sunete si pachete de sunete si cuvinte, caci mai este si acest "acest capat de intrebare / atârnând din vazduh / ce-ti atinge / brusc / fruntea". Daca ar fi sa avem doar drumuri fara sa avem si sens, ar fi ca si cum am "privi tâmpiti gura unei tevi de canalizare / iesita din zidul cimitirului" si am pune numai intrebari absurde, doar ne-am nascut in tara (strada) unde pare sa se teoretizeze cu placere absurdul!

"Mi-e rau cu zgârâieturi oblice / cu afte / de cuvinte-n / mucoasa gurii", asa isi traieste disconfortul Biopoemul.

Finalurile poeziilor din acesta carte sunt bruste si ai zice banale repetari, poemul nu este niciodata terminat, ca drumul. Mereu vor fi pasi peste granite, dupa fizicienii, in brate cu intrebarea filosofilor "de ce exista mai degraba ceva decât nimic?". Si totusi, de ce "tags"? De ce cutia, secventa noastra de lume e scurta? Superba noastra cutie e rostul, sau ce iese din ea, peste marginile ei? Poezia i se naste Biopoemului in intunecime, e anaerobica dar sa nu uitam ca samânta ei fecundeaza lumina universului.

(Maria Popescu-Butucea)

Lectura placuta!

Cu multumiri si prietenie,
Redactia Liternet (Gusztav Demeter, Iulia Cojocariu, Delia Oprea, Corina Ungureanu, Dora Ionescu, Radu Ilarion-Munteanu, Ada Demirgian, Manuela Andrei, Geta Rossier, Raluca Truscanu, Razvan Penescu)
http://www.liternet.ro


VA RUGAM SA TRANSMITETI ACEST ANUNT TUTUROR PRIETENILOR PASIONATI DE LITERATURA. VA MULTUMIM !