Asociaţia Touched România celebrează 10 ani de activitate în sprijinul mamelor aflate în dificultate

BUCURESTI - 13 octombrie 2015

Comunicat tip General in Social

Bucureşti, 14 octombrie 2015 - Organizaţia non-guvernamentală Touched România, ce previne abandonul şi ajută mamele şi copiii să rămână împreună, sărbătoreşte în luna octombrie un deceniu de activitate. În aceşti 10 ani, Asociaţia Touched România a reuşit să schimbe în bine vieţile multor copii şi mame , persoane aflate în situaţii de risc, excluziune socială, sărăcie și victime ale violenţei domestice. Asociaţia oferă sprijin material, consiliere psiho-emoţională, un program educaţional de bază şi de reintegrare socio-profesională.

Casa Agar

Casa Agar

“Cu bucurie, putem afirma că în cei 10 ani de activitate, deși am întâmpinat multe obstacole și dificultăți, ne-am bucurat să vedem vieți transformate, copii rămânând alături de mamele lor, crescând frumos și dezvoltându-se armonios, mame angajate, familii reîntregite. Pe scurt, prin implicarea activă a Asociației Touched România (echipa operațională și voluntari), am oferit sprijin anual pentru peste 1500 mame vulnerabile şi peste 2600 de micuţi din spitalele de copii (Marie Curie, Fundeni, IOMC, CPRUCA). Anual, recrutăm un număr de 60 – 80 de persoane din mediul corporate, care își exprimă dorința de a se implica în îngrijirea bebelușilor abandonați sau a copiilor aflați în situații de risc”, declară Natalia Ungureanu, Director Executiv Touched România.

Bazele acestui ONG au fost puse de Raegan Glugosh, asistent medical din California, ce a hotărât să se implice în activităţile umanitare din România. Stabilită aici din anul 1998, a început să lucreze alături de alţi voluntari în centrele pentru copii abandonaţi şi în alte instituţii guvernamentale asemănătoare. În 2005, eforturile lui Raegan și ale echipei fondatoare s-au canalizat către inițierea Asociaţiei Touched România şi către deschiderea Casei Agar - un centru rezidenţial pentru mame aflate în situaţii critice.

Centrul Maternal “Casa Agar” a ajutat, din anul 2006 până în prezent, peste 150 de femei şi 200 de copii. Mamele sunt îndrumate de către membrii echipei pluridisciplinare pe toată perioada şederii lor, timp în care descoperă noi priorităţi şi un set propriu de valori după care se pot ghida pe noul drum. În continuarea eforturilor socio-educaționale pentru reintegrare în comunitate, Asociația Touched România a inițiat și dezvoltat întreprinderea socială Touched Collection, ce are ca scop producerea de bijuterii . Bijuteriile sunt lucrate manual de mame angajate și voluntari, care parcurg intern stagiul de formare profesională, iar veniturile obţinute în urma vânzărilor reprezintă o sursă de venit pentru mame. Asociația parteneră Touched Collection oferă două linii de bijuterii: linia de lux (lucrate cu perle, cristale Swarovski, lăntișoare placate cu aur și argint) şi linia hippie, ce utilizează ca materii prime lemnul, scoica, piatra naturală şi sticla, montate manual pe aramă.

Pe lângă Centrul Maternal “Casa Agar”, Touched România a dezvoltat şi alte proiecte în folosul unor beneficiari precum copiii bolnavi de cancer și leucemie, bebelușii abandonați şi copiii aflați în sistemul de asistență maternală sau în instituții de ocrotire:

Programul de voluntariat din spitale şi din instituţii pentru copii, “Voluntari pentru destine”, alină suferinţa copiilor grav bolnavi sau abandonaţi și desfășoară împreună cu ei diverse activități educative și recreative (krafting, creație, jocuri și concursuri).

Programul de asistenţă maternală “Suflete micuţe” sprijină un grup de asistente maternale profesioniste, oferind şansa copiilor orfani să crească în sânul unor familii şi să aibă o copilărie liniştită.

“Grădiniţa pentru toţi copiii” ajută copiii care provin din familii sărace sau monoparentale să meargă la grădiniţă şi să se integreze mai uşor în comunitate.

“Apartamentul de tranziţie” oferă adăpost și sprijin holistic unor familii monoparentale în dificultate.

Centrul de Consiliere şi Reintegrare socială pune la dispoziţie consiliere psiho-emoţională şi juridică şi un program de reintegrare socio-profesională pentru femeile aflate în situație de sărăcie, excluziune socială sau pentru victimele violenţei domestice.

Despre Touched RomaniaAsociaţia Touched România a fost înfiinţată în anul 2005, pentru a contribui la prevenirea abandonului copiilor, a sprijini mamele vulnerabile şi a ajuta copiii cu afecţiuni medicale grave. Touched România contribuie la transformarea vieţii copiilor şi a mamelor aflate în situaţii de risc, oferindu-le suport emoţional, material şi educaţional. Cei care doresc să sprijine financiar proiectele Touched România pot face donaţii online cu card bancar, prin virament bancar şi PayPal sau pot achiziţiona bijuterii Touched Collection.

Mai multe detalii sunt disponibile la:www.touchedromania.orgwww.touchedcollection.ro www.facebook.com/touchedcollection

Persoana de contact:Natalia Ungureanu, Director Executiv Touched RomâniaEmail: nataungureanu@yahoo.comTelefon: 0745 190 196

Despre MARKETINGFX

MarketingFX, creat din pasiunea pentru creativitate, avand ca obiectiv imbunatatirea personalitatii brandurilor. Folosim informatiile despre publicul tinta al brandurilor in scopul crearii unei punti de comunicare eficienta intre marca si cumparator.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/marketingfx/asociatia-touched-romania-celebreaza-10-ani-de-activitate-in-sprijinul-mamelor-aflate-in-dificultate