Participare romaneasca la Expoziţia Internaţionala Intertraffic 2006-Amsterdam

BUCURESTI - 11 mai 2006

Comunicat tip General in Tehnologie

În perioada 4 - 7 aprilie, anul curent, a avut loc în cadrul Centrului Expozitional RAI, de la Amsterdam, Expoziţia Internaţionala Intertraffic 2006, eveniment bienal, de prim rang în domeniile managementului traficului şi parcărilor, siguranţei rutiere şi infrastructurii.
Această manifestare a fost susţinută în acest an de 690 firme expozante, din 41 ţări de pe intreg mapamondul şi a atras peste 23.890 vizitatori, din 110 tari.

Participare romaneasca la  Expoziţia Internaţionala Intertraffic 2006-Amsterdam

Firma noastră, MBTelecom SRL, a fost singura firma expozant din Romania, prezentând în secţiunea de inginerie a traficului, o soluţie integrată, completă, de detectare şi preselectare automată a autovehiculelor supraîncărcate, prin cântărire dinamică la viteza de rulare, preluare de imagini si recunoaştere a numărului de înmatriculare, transmisie de date şi soluţie de cântărire statică a autocamioanelor, cu echipament portabil, soluţie de noutate absolută, care face obiectul unui brevet de invenţie românesc, ce nu s-a regăsit la acest nivel de integrare, la nici un alt producător mondial.
Soluţia propusă de MBTelecom, lider roman în segmentul ingineriei traficului rutier şi al sistemelor de securitate transfrontalieră, are avantajul exclusiv al interconectării într-un ansamblu omogen şi usor de operat, al tuturor proceselor aferente acestui tip de activitate integrand într-o soluţie inteligentă toate etapele, începând cu detectarea şi identificarea autovehiculelor supraîncarcate şi terminând cu editarea şi tipărirea pe loc, a tuturor documentelor necesare şi stabilite prin legislatia română, putând fi usor de adaptat la legislatia oricărei ţări.
Acestă flexibilitate a soluţiei a fost apreciată în mod deosebit de vizitatori din diferite ţări, precum Italia, Brazilia, Ucraina, Olanda, Norvegia, care au iniţiat discuţii şi negocieri în vederea implementării acestei soluţii în proiecte din aceste ţări.

Reacţiile şi ecourile pozitive ale vizitatorilor standului nostru, atât organisme publice şi private cât şi reprezentanţi ai mediului de afaceri sau academic internaţional , ne întăresc convingerea că eforturile noastre de a genera soluţii inteligente prin inovaţie, cercetare şi dezvoltare contribuie decisiv la menţinerea standardelor de excelenţă şi profesionalism pe care le promovăm, în spiritul pregătirii pentru apropiata aderare la Uniunea Europeana şi la valorile de competenţă împărtăşite de această comunitate.

Despre MBTelecom Srl

MB Telecom S.R.L., companie fondata in 1994, s-a impus pe piaţa românească în calitate de integrator de sistem în domeniile securizării transfrontaliere, protecţiei antiteroriste şi ingineriei traficului.
Printre cele mai importante proiecte din portofoliul nostru se numără proiectarea şi producerea la sediul nostru, a celui mai avansat, pe plan mondial, sistem mobil pentru scanarea cu raze gama a camioanelor şi containerelor produs pentru Autoritatea Naţională Vamală (ANV) şi pentru care avem contracte de export în Lituania şi Anglia.
•În domeniul protecţiei antiteroriste am instalat dispozitive complexe de securizare la Palatul Prezidenţial Cotroceni, Palatul Victoria, sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor(MAI), Serviciul Român de Informaţii, Inspectoratului General al Poliţiei, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Comandamentul General al Jandarmeriei, Comandamentul General al Pompierilor Infrastructuri portuare Portul Contanţa şi în porturile Dunării Maritime şi la alte instituţii centrale şi locale.
Printre partenerii MBtelecom se numara:
•Echipamente de securitate şi protecţie antiteroristă:
- Rapiscan Security Products Ltd. (US-UK) Imagistică radioactivă pentru bagaje, trimiteri poştale, cargo, camioane şi containere - agent exclusiv
- Biosensor Applications Sweden AB, detectare identificare droguri şi explozivi cu tehnologie BIOSENSOR – agent exclusiv
- ARACOR Inc. US, Imagistică radioactivă pentru camioane şi containere cu aceleratoare lineare 6 MeV mobile – agent exclusiv
- ANCORE Inc. US, analiya cargo cu pulsuri de neutroni rapizi pentru determinarea semnăturii atomice a substanţelor - agent exclusiv
- General Electric - Ion Track Instruments. (USA), detectare identificare droguri şi explozivi cu tehnologie ITMS - agent exclusiv
- Foster & Freeman Ltd. (UK), control falsuri in documente - agent exclusiv
- Vidisco Ltd. (Israel, control cu raze X a bagajelor abandonate - agent exclusiv
•Ingineria traficului: IRD Canada - CAT GmbH (Germany), sisteme automate de colectare a datelor de trafic, inclusiv cântarire dinamică si statică a camioanelor pe drumurile publice - agent exclusiv


Mircea TUDOR, Preşedinte MBTelecom Ltd.SRL
Daniel PAVEL, Director Dezvoltare şi Relaţii Publice MBTelecom Ltd.SRL

pffice@mbtechnology.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/mbtelecom-srl/participare-romaneasca-la-expozitia-internationala-intertraffic-2006-amsterdam