Întrevederea ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, cu omologul austriac, Sebastian Kurz

BUCURESTI - 13 iunie 2016

Comunicat tip General in Politic

Live site

Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu a avut astăzi, 13 iunie 2016, în cadrul unei vizite de lucru la Viena, o întâlnire cu omologul austriac, Sebastian Kurz. Aceasta a oferit posibilitatea realizării unui schimb substanțial de opinii pe teme de actualitate ale agendei bilaterale, europene și internaționale.

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, cu omologul austriac, Sebastian Kurz

Cei doi miniştri au discutat despre priorităţile de dezvoltare a relației bilaterale, fiind evidențiată atenția specifică pe care cele două țări continuă să o acorde aprofundării relațiilor politice și economice. Au evidențiat buna integrare a comunității românești din Austria și potențialul acesteia de catalizator în consolidarea relației bilaterale.

Din perspectivă europeană, s-a discutat despre coordonarea bilaterală în perspectiva asumării de către Austria şi România a Preşedinţiei semestriale a Consiliului UE în 2019. Cele două state urmează să gestioneze, împreună cu Finlanda, programul de lucru al trio-ului. Cei doi miniștri au convenit menținerea unui dialog intens, atât pentru continuarea dezvoltării relaţiilor bilaterale, cât şi pentru o mai bună coordonare a poziţiilor în urmărirea intereselor comune la nivel regional și european. De asemenea, au convenit consolidarea cooperării în perspectiva preluării de către Austria a Președinției OSCE în 2017.

În ceea ce privește dosarele de actualitate de pe agenda europeană și internațională, cei doi miniștri au avut un schimb de opinii cu privire la migrație, funcționarea spațiului Schengen și evoluțiile din vecinătatea estică a Uniunii Europene. Ministrul Lazăr Comănescu a subliniat că spațiul Schengen trebuie nu numai menținut, dar și consolidat, iar aderarea României ar contribui la întărirea acestuia. De asemenea, au fost analizate rezultatele Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, căreia ambele ţări îi acordă o importanţă majoră din calitatea lor de iniţiatori ai strategiei.

Despre Ministerul Afacerilor Externe

Informaţii suplimentare:Stadiul îndeplinirii principalelor criterii tehnice de acces în programul Visa Waiver (VWP)I. Securitatea documentelor de călătorie1. Începând cu 18 ianuarie 2010, sistemul de eliberare a paşapoartelor electronice (biometrice) a devenit funcţional la nivelul întregii ţări.2. Toate documentele de călătorie emise de statul român răspund, de asemenea, unor standarde de securitate ridicate.3. Este operaţional un mecanism de transmiterea către Interpol, în termen de 24 de ore, a informaţiilor legate de paşapoartele pierdute sau furate.II. Controlul la frontierăAu fost adoptate numeroase acte normative în vederea combaterii eficiente a activităţilor infracţionale transfrontaliere: - HG 324/2007, de aprobare a Strategiei Naţionale privind Controlul la Frontieră pentru perioada 2007-2010, conţinând măsuri de gestionare coerentă şi eficientă a frontierei de stat a României - HG 1122/2007, de aprobare a Strategiei Naţionale privind Migraţia (2007-2010), conţinând măsuri de control al migraţiei, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, acordarea de azil şi integrarea socială a străinilor - HG 1654/2006, de aprobare a Strategiei naţionale de combatere a traficului ilegal de persoane (2006-2010)III. Aspecte legate de imigraţie1. Implementarea la nivel naţional a formatului unic de permis de reşedinţă pe teritoriul României pentru cetăţenii statelor terţe, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE 1030/20022. Transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor acquis-ului comunitar în domeniul aziluluiIV. Acorduri de cooperare în domenii relevante semnate sau în curs de negociere cu partea americană1. Acordul între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative din România şi Departamentul Energiei al SUA privind cooperarea în prevenirea traficului ilicit cu materiale nucleare sau radioactive, semnat la Bucureşti, la 15 septembrie 20082. Declaraţia între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) din România şi Departamentul Securităţii Interne din SUA privind principiile de cooperare în vederea întăririi măsurilor bilaterale de securitate pentru călătoriile internaţionale şi cerinţele Programului Visa Waiver, semnată la Washington, la 3 noiembrie 20083. Sunt în curs de finalizare negocierile cu partea americană cu privire la Memorandumul de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind activitatea ofiţerilor de securitate de pe aeronave (air marshals).

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-afacerilor-externe/intrevederea-ministrului-afacerilor-externe-lazar-comanescu-cu-omologul-austriac-sebastian-kurz