MAE anunță cu regret decesul altor doi cetăţeni români în urma seismului produs pe teritoriul Italiei

BUCURESTI - 29 august 2016

Comunicat tip General in Social

Potrivit ultimelor informații, Ministerul Afacerilor Externe anunță cu profund regret că, în urma seismului din Italia survenit la data de 24 august 2016, au fost confirmate încă două decese ale unor cetăţeni români. În prezent, numărul cetățenilor români decedați în urma tragicului eveniment se ridică la 8.

MAE anunță cu regret decesul altor doi cetăţeni români în urma seismului produs pe teritoriul Italiei

Având în vedere complexitatea acțiunilor necesare pentru gestionarea situației, din dispoziţia ministrului afacerilor externe, o echipă consulară mobilă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a MAE, pregătită să intervină încă de la debutul calamității, se va deplasa, în regim de urgenţă, la Roma, în cursul dimineţii de 27 august 2016, pentru a sprijini demersurile echipelor mobile ale Ambasadei României la Roma şi Consulatului General al României la Bologna, aflate deja la faţa locului.

În ceea ce privește semnalările privind cetățenii români dați dispăruți, numărul cazurilor aflate în atenția Ministerului Afacerilor Externe este în prezent de 19. Demersurile pentru identificarea acestora sunt în derulare, verificările efectuându-se în permanentă coordonare cu autoritățile italiene competente.

De asemenea, reprezentanţii Ambasadei României la Roma sunt în permanentă legătură cu unităţile medicale în care sunt internaţi cei 5 cetăţeni români răniţi în urma producerii seismului.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia - (0039) 06 835 233 58 și (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna - (0039) 051 5872120 și (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanţe familiilor cetăţenilor români care şi-au pierdut viaţa în această tragedie şi acordă în continuare întreaga asistență necesară.

Despre Ministerul Afacerilor Externe

Informaţii suplimentare:Stadiul îndeplinirii principalelor criterii tehnice de acces în programul Visa Waiver (VWP)I. Securitatea documentelor de călătorie1. Începând cu 18 ianuarie 2010, sistemul de eliberare a paşapoartelor electronice (biometrice) a devenit funcţional la nivelul întregii ţări.2. Toate documentele de călătorie emise de statul român răspund, de asemenea, unor standarde de securitate ridicate.3. Este operaţional un mecanism de transmiterea către Interpol, în termen de 24 de ore, a informaţiilor legate de paşapoartele pierdute sau furate.II. Controlul la frontierăAu fost adoptate numeroase acte normative în vederea combaterii eficiente a activităţilor infracţionale transfrontaliere: - HG 324/2007, de aprobare a Strategiei Naţionale privind Controlul la Frontieră pentru perioada 2007-2010, conţinând măsuri de gestionare coerentă şi eficientă a frontierei de stat a României - HG 1122/2007, de aprobare a Strategiei Naţionale privind Migraţia (2007-2010), conţinând măsuri de control al migraţiei, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, acordarea de azil şi integrarea socială a străinilor - HG 1654/2006, de aprobare a Strategiei naţionale de combatere a traficului ilegal de persoane (2006-2010)III. Aspecte legate de imigraţie1. Implementarea la nivel naţional a formatului unic de permis de reşedinţă pe teritoriul României pentru cetăţenii statelor terţe, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE 1030/20022. Transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor acquis-ului comunitar în domeniul aziluluiIV. Acorduri de cooperare în domenii relevante semnate sau în curs de negociere cu partea americană1. Acordul între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative din România şi Departamentul Energiei al SUA privind cooperarea în prevenirea traficului ilicit cu materiale nucleare sau radioactive, semnat la Bucureşti, la 15 septembrie 20082. Declaraţia între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) din România şi Departamentul Securităţii Interne din SUA privind principiile de cooperare în vederea întăririi măsurilor bilaterale de securitate pentru călătoriile internaţionale şi cerinţele Programului Visa Waiver, semnată la Washington, la 3 noiembrie 20083. Sunt în curs de finalizare negocierile cu partea americană cu privire la Memorandumul de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind activitatea ofiţerilor de securitate de pe aeronave (air marshals).

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-afacerilor-externe/mae-anunta-cu-regret-decesul-altor-doi-cetateni-romani-in-urma-seismului-produs-pe-teritoriul-italiei