Participarea ministrului Lazăr Comănescu la Forumul Strategic de la Bled, Slovenia

BUCURESTI - 6 septembrie 2016

Comunicat tip General in Social, Institutii Publice

Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a participat în calitate de keynote speaker la panelul „Uniunea Europeană: Integrare vs Dezintegrare”, în contextul participării la cea de-a XI-a ediție a Forumului Strategic de la Bled, Slovenia, în perioada 5-6 septembrie 2016.

Participarea ministrului Lazăr Comănescu la Forumul Strategic de la Bled, Slovenia

Ministrul român a pledat pentru menţinerea unităţii şi coeziunii UE pe baza unei agende pozitive, a unei viziuni comune asumate, axată pe proiecte concrete care să răspundă așteptărilor cetățenilor europeni. A insistat, totodată, asupra continuării și consolidării proiectului european în baza unei abordări inclusive și a evidenţiat că România este gata să contribuie activ la realizarea acestui obiectiv. Ca posibile căi de acţiune ale UE în acest sens, a menţionat creşterea transparenţei şi legitimităţii instituţiilor europene și îmbunătăţirea funcţionării acestora pornind de la prevederile actualelor Tratate. A punctat asupra importanței obținerii de rezultate care să vină în întâmpinarea preocupărilor și așteptărilor cetățenilor europeni (creşterea economică, crearea locurilor de muncă, securitatea internă şi externă a UE, respectarea valorilor şi libertăţilor europene), toate acestea fiind premise esențiale pentru recâștigarea și consolidarea încrederii cetățenilor în proiectul european. În acest context, oficialul român a subliniat că este nevoie de o comunicare mai bună în legătură cu Europa şi realizările majore ale proiectului european, aceasta trebuind să constituie o prioritate la nivel european şi al statelor membre în perioada următoare.

Pe lângă întrevederea bilaterală cu omologul sloven, ministrul Comănescu a mai avut o serie de întâlniri cu: ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó; secretarul de stat pentru afaceri europene în Guvernul francez, Harlem Désir; șeful delegației americane la Forumul de la Bled, Hoyt Yee, adjunctul asistentului pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al SUA.

În cadrul întâlnirii cu ministrul Péter Szijjártó, cei doi demnitari au trecut în revistă stadiul relațiilor bilaterale reiterând disponibilitatea pentru consolidarea acestora, pe baze constructive, cu scopul valorificării depline a potențialului de cooperare existent dintre cele două state. Abordând tematica europeană, cei doi miniștri au subliniat importanța procesului de reflecție cu privire la viitorul UE. Partea română a relevat susținerea fermă pe care o acordă în continuare procesului de consolidare a proiectului european, într-un format inclusiv și transparent, care să reflecte interesele tuturor statelor membre. A avut loc un schimb de opinii pe subiecte de actualitate de pe agenda europeană, precum viitorul UE după referendumul din Marea Britanie, migrația, securitatea energetică, respectiv Vecinătatea Estică.

Discuția cu Harlem Désir s-a axat pe teme de actualitate ale agendei bilaterale, cu accent pe pregătirea vizitei de stat, pe care Președintele Franței, François Hollande, o va efectua în România, în zilele de 12 și 13 septembrie 2016. Discuțiile au vizat, totodată, și evoluțiile din Vecinătatea Estică a UE, cu accent pe Republica Moldova, asupra căreia interlocutorii au subliniat importanța continuării reformelor, reconfirmând sprijinul în acest sens al României şi al Franţei.

Convorbirile cu adjunctul asistentului pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al SUA, Hoyt Yee, au vizat stadiul cooperării celor două state în cadrul Parteneriatului Strategic și pregătirea reuniunii Task Force România-SUA, care va avea loc la Washington, la 26 septembrie 2016.

Elemente de background:

Forumul Strategic de la Bled (FSB), lansat în 2006, s-a impus ca o reuniune anuală de relevanță, cu reprezentare prestigioasă la nivel înalt, atât din administrația publică, cât și din sectorul privat. FSB oferă platforma necesară pentru dezbaterea unor probleme regionale și globale de actualitate, devenind în timp reprezentativ pentru Europa Centrală și de Sud-Est.

FSB este un proiect al Guvernului Republicii Slovenia, organizat în comun de către Ministerul sloven al Afacerilor Externe și Centrul pentru Perspectiva Europeană. Tema conferinței din acest an a fost „Safeguarding the Future".

Despre Ministerul Afacerilor Externe

Informaţii suplimentare:Stadiul îndeplinirii principalelor criterii tehnice de acces în programul Visa Waiver (VWP)I. Securitatea documentelor de călătorie1. Începând cu 18 ianuarie 2010, sistemul de eliberare a paşapoartelor electronice (biometrice) a devenit funcţional la nivelul întregii ţări.2. Toate documentele de călătorie emise de statul român răspund, de asemenea, unor standarde de securitate ridicate.3. Este operaţional un mecanism de transmiterea către Interpol, în termen de 24 de ore, a informaţiilor legate de paşapoartele pierdute sau furate.II. Controlul la frontierăAu fost adoptate numeroase acte normative în vederea combaterii eficiente a activităţilor infracţionale transfrontaliere: - HG 324/2007, de aprobare a Strategiei Naţionale privind Controlul la Frontieră pentru perioada 2007-2010, conţinând măsuri de gestionare coerentă şi eficientă a frontierei de stat a României - HG 1122/2007, de aprobare a Strategiei Naţionale privind Migraţia (2007-2010), conţinând măsuri de control al migraţiei, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, acordarea de azil şi integrarea socială a străinilor - HG 1654/2006, de aprobare a Strategiei naţionale de combatere a traficului ilegal de persoane (2006-2010)III. Aspecte legate de imigraţie1. Implementarea la nivel naţional a formatului unic de permis de reşedinţă pe teritoriul României pentru cetăţenii statelor terţe, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE 1030/20022. Transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor acquis-ului comunitar în domeniul aziluluiIV. Acorduri de cooperare în domenii relevante semnate sau în curs de negociere cu partea americană1. Acordul între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative din România şi Departamentul Energiei al SUA privind cooperarea în prevenirea traficului ilicit cu materiale nucleare sau radioactive, semnat la Bucureşti, la 15 septembrie 20082. Declaraţia între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) din România şi Departamentul Securităţii Interne din SUA privind principiile de cooperare în vederea întăririi măsurilor bilaterale de securitate pentru călătoriile internaţionale şi cerinţele Programului Visa Waiver, semnată la Washington, la 3 noiembrie 20083. Sunt în curs de finalizare negocierile cu partea americană cu privire la Memorandumul de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind activitatea ofiţerilor de securitate de pe aeronave (air marshals).

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-afacerilor-externe/participarea-ministrului-lazar-comanescu-la-forumul-strategic-de-la-bled-slovenia