Angajații Ministerului Afacerilor Interne au fost la datorie în minivacanța de Revelion. În această perioadă nu au fost înregistrate evenimente deosebite.

BUCURESTI - 3 ianuarie 2017

Comunicat tip General in Social, Institutii Publice

Aproximativ 25.000 de polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră au fost mobilizați, zilnic, în perioada 31 decembrie - 2 ianuarie, în plus față de efectivele curente, pentru ca în aceste zile toți românii să beneficieze de un climat de liniște și siguranță publica.

Angajații Ministerului Afacerilor Interne au fost la datorie în minivacanța de Revelion. În această perioadă nu au fost înregistrate evenimente deosebite.

Polițiștii și jandarmii au acordat o atenție deosebită zonelor aglomerate și celor în care au fost organizate evenimente publice festive. Numai în noaptea de Revelion au fost organizate aproape 150 de manifestări, numărul de participanți fiind, potrivit estimărilor, mai mare de 300.000.

Pentru a preveni incidentele cauzate de utilizarea articolelor pirotehnice, Poliția Română a continuat acțiunea “Foc de artificii”. În perioada 31 decembrie 2016 – 2 ianuarie 2017 au fost confiscate materiale pirotehnice în valoare de aproximativ 100.000 de lei și au fost întocmite 219 dosare penale, fiind cercetate 230 de persoane care au comercializat ilegal astfel de materiale.

 

Peste 2.200 de polițiști rutieri au acționat în fiecare zi pe principalele artere de circulație pentru prevenirea accidentelor și pentru fluidizarea traficului, dar și pentru a-i depista pe conducătorii auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau care circulă cu viteză peste limita legală. Astfel, au fost sancționați 72 de șoferi care au condus sub influența alcoolului, cu amenzi în valoare de 64.613 lei, acestora fiindu-le suspendate permisele de conducere. De asemenea, 264 șoferi au rămas fără permis de conducere pentru că au depășit viteza legală.

 

Peste 5.000 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cu mijloacele tehnice specifice, au fost mobilizați, zilnic, la nivel național. Forțele IGSU au intervenit pentru stingerea a 370 de incendii. Aproximativ 300 echipaje SMURD și 700 de echipaje ale Serviciilor de ambulanță  au acordat primul ajutor, asistență medicală de urgență și consultații la domiciliu pentru aproximativ 26.000 de persoane.     La Unitățile de Primiri Urgență aflate în coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) au fost primiți peste 35.000 de pacienți.  În stațiunile montane  300 de jandarmi și angajați Salvamont, sub coordonarea DSU, au fost prezenți pe traseele turistice pentru a acorda sprijin persoanelor aflate în diverse situații de risc. Astfel, 17 persoane au avut nevoie de ajutorul jandarmilor.

Piloții Inspectoratului General de Aviație al MAI au acționat cu 8 elicoptere și un avion SMURD, pentru transportul de urgență a 22 de persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale, precum și pentru misiuni de sprijin al altor structuri operative. 

 

În punctele de trecere a frontierei au fost luate măsurile necesare pentru eficientizarea acțiunilor de control, fiind suplimentat personalul. 139.383 de persoane cu 33.857 autoturisme au intrat în România și 160.957 de persoane cu 40.403 autoturisme au ieșit din țară în această perioadă. Timpul mediu de așteptare în punctele de trecere a frontierei a fost de 20 de minute.

Acțiunile au fost cordonate permanent de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne prin Centrul Național de Conducere Integrată.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-afacerilor-interne/angajatii-ministerului-afacerilor-interne-au-fost-la-datorie-in-minivacanta-de-revelion-in-aceasta-perioada-nu-au-fost-inregistrate-evenimente-deosebite