Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne

BUCURESTI - 14 ianuarie 2016

Comunicat tip General in Administratie Publica, Media / Publicitate, Politic, Institutii Publice

Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a avut joi, 14 ianuarie 2015, la sediul MAI o întrevedere cu E.S. domnul Ján Gábor, ambasadorul Republicii Slovace la București.

În contextul preluării de către Slovacia, începând cu a doua parte a anului 2016, a Președinției Consiliului UE, ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a exprimat întregul sprijin din partea României, cooperarea regională fiind în continuare o prioritate pentru ambele țări.

Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au abordat și chestiuni prioritare aflate pe agenda europeană, cum ar fi migrația, problematica frontierelor și cooperarea polițienească. Aceștia și-au exprimat disponibilitate pentru sprijinul reciproc în diversele formate de cooperare la care România și Slovacia sunt parte, cu atât mai mult în actualul context geopolitic în care solidaritatea este absolut necesară.

 

Ministrul afacerilor interne român și ambasadorul Slovaciei la București au apreciat utilitatea și importanța dezbaterilor din cadrul Forumului Salzburg, platformă de consultări și dialog politic în cadrul căreia sunt stabilite poziții comune, susținute ulterior la nivelul Uniunii Europene.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-afacerilor-interne/comunicat-de-presa-al-ministerului-afacerilor-interne17