Ministrul Mircea Duşa, la ceremonia de repatriere a vânătorilor de munte

BUCURESTI - 9 septembrie 2015

Comunicat tip General in Administratie Publica, Social, Institutii Publice

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, va lua parte joi, 10 septembrie, începând cu ora 16.00, la ceremonia de repatriere din Afganistan a militarilor Batalionului 33 Vânători de Munte “Posada”, ce se va desfăşura în Piaţa Centrală din municipiul Curtea de Argeş.

Ministrul Mircea Duşa, la ceremonia de repatriere a vânătorilor de munte

După ceremonie, în onoarea vânătorilor de munte, pianistul Adrian Leonard Mociulschi şi naistul Nicolae Voiculeţ vor susţine un concert la Centrul de Cultură şi Arte “George Topârceanu” din Curtea de Argeş, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”.

Jurnaliştii interesaţi să asiste la cele două evenimente vor fi aşteptaţi joi, 10 septembrie, de la ora 15.30, în Piaţa Centrală din Curtea de Argeş, şi, după ceremonie, la Centrul de Cultură şi Arte „George Topârceanu” din localitate. Persoană de contact, căpitan Ovidiu Ciobanu, telefon: 0748 233 788.

 

* * *

 

Pe timpul desfăşurării misiunii din Afganistan, în perioada februarie-septembrie 2015,militarii români au avut ca principale sarcini asigurarea protecţiei bazei militare de la Kandahar şi consilierea militarilor din forţele de securitate afgane, contribuind astfel la realizarea unui climat de securitate necesar stabilităţii politice şi sociale în zonă.

Până în prezent, militarii Batalionului 33 Vânători de Munte “Posada” au participat la patru misiuni externe, în teatrele de operaţii din Irak (UNAMI - septembrie 2005–martie 2006) şi Afganistan (ISAF  III - iunie 2007–ianuarie 2008, ISAF IV - iulie 2012–februarie 2013, RESOLUTE SUPPORT – februarie-septembrie 2015).

 

Concertul susţinut în faţa militarilor români este organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale, iar cei doi muzicieni vor interpreta lucrări de George Enescu, Johann Sebastian Bach şi Ludwig van Beethoven.

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-apararii-nationale/ministrul-mircea-dusa-la-ceremonia-de-repatriere-a-vanatorilor-de-munte