„Platinum Eagle 16.1”

BUCURESTI - 9 mai 2016

Comunicat tip General in Administratie Publica, Politic, Social


În perioada 9-16 mai se desfășoară, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan”, județul Galați, modulul de pregătire „Platinum Eagle 16.1” din cadrul exercițiului Black Sea Rotational Force 16 (BSRF).
La acest modul de pregătire participă 350 de militari din Bulgaria, Marea Britanie, Republica Moldova, România, Serbia şi Statele Unite ale Americii, Armata României fiind reprezentată de 120 de militari din Forțele Terestre aparținând Batalionului 300 Infanterie „Sfântul Andrei” din Galați.

„Platinum Eagle 16.1”

 Obiectivul principal al exerciţiului este antrenarea în comun a subunităților participante, într-o concepţie unitară, pentru menţinerea capacităţii operaţionale şi creşterea interoperabilităţii.

            Jurnaliștii interesați să asiste la exercițiu vor fi așteptați la punctul de acces al Centrului Secundar de Instruire pentru Luptă din localitatea Smârdan, județul Galați, luni, 9 mai, între orele 9.00 și 9.30, pentru ceremonia de deschidere, și duminică, 15 mai, între orele 9.00 și 9.30, la Ziua Presei, unde vor putea asista la un exercițiu complex cu trageri de luptă.

         Persoană de contact: plutonier major Marius Paraschiv, telefon 0747116792.

***

        BSRF-16 este un exerciţiu anual, condus de Comandamentul Forţelor Infanteriei Marine ale SUA care sunt dislocate în Europa şi Africa, ce se desfăşoară în zona Mării Negre, în Balcani şi în regiunea Caucazului. Acesta are drept scop creşterea nivelului de interoperabilitate, prin antrenarea în comun a militarilor în vederea participării la operaţii de menţinere a păcii şi de contra-insurgenţă.

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-apararii-nationale/platinum-eagle-16-1