Atelierul de Martisor la Muzeul National de Geologie

BUCURESTI - 12 ianuarie 2007

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Muzeul Naţional de Geologie organizează duminică, 14 ianuarie, în intervalul 11.30 – 14.30, prima întâlnire din cadrul programului Atelierul de Mărţişor – Exerciţiu de creativitate.

Programul se desfăşoară înaintea sărbătorii de Mărţişor sub forma unor ateliere în cadrul cărora copiii vor învăţa într-o manieră plăcută şi distractivă că geologia şi cunoaşterea unor informaţii elementare din acest domeniu pot fi folosite, în mod creativ, în viaţa de zi cu zi.
Atelierele sunt concepute pe două grupe de vârstă, participanţii fiind învăţaţi cum să confecţioneze mărţişoare din diferite materiale astfel încât să aibă ca rezultat un produs artistic care să conţină elemente din domeniul geologiei.
În cadrul atelierului dedicat grupei de vârstă 4 – 7 ani, copiii vor desena câteva tipuri de dinozauri, îi vor colora şi decupa, după care îi vor lipi pe un suport de scoarţă de copac. Participanţii cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, vor lipi pietricele semipreţioase pe acelaşi suport, astfel încât să obţină o plantă sau o floare. Copiii vor confecţiona câte două piese, una pentru ei, pe care o pot face cadou celor dragi, cealaltă va fi expusă în Muzeu la sfârşitul Atelierului de Mărţişor.
Atelierul de Mărţişor se desfăşoară lunar, în ultima duminică din fiecare lună, în perioada 14 ianuarie – 25 februarie. Toate materialele vor fi puse la dispoziţie de către Muzeu.
Participarea la această activitate se face prin înscriere la numărul de telefon: 212.89.52 sau la adresa de email: madalina@geology.ro. Numărul maxim de participanţi pentru fiecare grupă este de 25 de copii. Costul de participare este de 2,5 RON.

Parteneri media: Compact, Şapte Seri, Comunicatedepresa.ro, Citybaby.ro, Apropo.ro, Clopoţel.ro.

Despre Muzeul National de Geologie

Muzeul National de Geologie adaposteste principalele colectii geologice din Romania, adunate timp de peste 100 de ani, incepand cu anul 1880, incluzand esantioane de mare valoare preluate succesiv din colectiile Biroului geologic si ale Institutului Geologic. Colectarea, conservarea si studierea esantioanelor a demarat o data cu infiintarea, in 1906, a Institutului Geologic al Romaniei.
Madalina Ivan, referent Relaţii Publice
Muzeul Naţional de Geologie
Tel: 212.89.52
madalina@geology.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-geologie/atelierul-de-martisor-la-muzeul-national-de-geologie