Expoziţia temporară „ONOAREA NAŢIUNILOR. ORDINE ŞI DECORAŢII”

BUCURESTI - 7 august 2008

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Muzeul Naţional de Istorie a României păstrează o bogată colecţie de ordine şi decoraţii româneşti şi străine unele de o inestimabilă valoare, puţin sau deloc cunoscute publicului larg. Din acest motiv, Muzeul Naţional de Istorie a României, Cabinetul Numismatic şi Tezaurului Istoric au luat iniţiativa expunerii lor în cadrul unei Expoziţii temporare intitulată ONOAREA NAŢIUNILOR. ORDINE ŞI DECORAŢII, care este deschisă în cadrul Tezaurului Istoric în lunile august – septembrie. În continuare vor fi organizate şi alte expoziţii care să prezinte succesiv grupuri de înalte Ordine şi Decoraţii aparţinând statelor suverane din diferite continente.

Decoraţiile au devenit necesare în momentul în care un suveran dorea să recompenseze serviciile credincioase sau întreprinderile extraordinare ale unui membru al comunităţii, în favoarea autorităţii sau comunităţii din care făcea parte. Decoraţiile, cele militare în special, reprezintă o înaltă cinstire a curajului, vitejiei şi spiritului de sacrificiu dovedite pe câmpurile de onoare.
Trebuie remarcată în egală măsură valoarea artistică deosebită a acestor adevărate bijuterii, care sunt simboluri ale autorităţii respective, dar şi un omagiu adus acelor personalităţi care au intrat astfel în panteonul universal.
Prezentarea a debutat prin expunerea unor Ordine care au influenţat într-o oarecare măsură primele decoraţii româneşti, cum a fost, de exemplu, Ordinul prusac al CASEI DE HOHENZOLLERN după care regele Carol al II-lea a instituit Ordinul românesc al CASEI DOMNITOARE. Ne-am oprit apoi la Ordinele ruseşti - SF. ANDREI, SF. ANNA, SF. STANISLAS, deoarece au fost conferite unui mare număr de români, în special în războiul de Independenţă sau în primul război mondial.
Ordinele expuse au aparţinut unor personalităţi importante pentru istoria noastră – regele Carol I (decorat cu Ordinele Sf. ANDREI, PENTRU MERIT), regele Ferdinand I (decorat cu Ordinele ANNUNZIATA, ORDINUL CELOR TREI ORDINE, SF, MAURICIU ŞI LAZĂR), regele Carol al II-lea (decorat cu Ordinul JARTIEREI pentru care expunem şi BREVETUL de acordare), diplomaţii Nicolae Titulescu (Ordinele LEGIUNEA DE ONOARE, VICTORIA, ORDINUL LUI CHRISTOS, ORDINUL DE MALTA, SF. MAURICIU ŞI LAZĂR, ORDINUL CASEI ERNESTINE) şi Savel Rădulescu (ORDINUL DE MALTA), generalilor Prezan (ORDINUL CASEI ERNESTINE) şi Constantin Ştefănescu Amza (ORDINUL CASEI DE HOHENZZOLERN). Sunt menţionate şi alte personalităţi române care au primit Ordinele expuse, clasa sau gradul lor, anul de conferire, pentru care Muzeul Naţional de Istorie a României păstrează decoraţia sau brevetul.

Despre MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE A ROMANIEI

În viitor vor fi organizate şi alte expoziţii care să prezinte succesiv grupuri de înalte Ordine şi Decoraţii aparţinând statelor suverane din diferite continente.
Muzeul Naţional de Istorie a României
Tel. / fax 021 311 33 56
Secţia de Relaţii Publice
Tel. 021 – 315 82 07 interior 1008 sau 1015, e-mail: pr@mnir.ro sau edpr@mnir.ro
persoană de contact: Bogdan Ciachir (e-mail: bogdan_ciachir@yahoo.com)

direct@mnir.ro