Ziua Mondială a Animalelor la Muzeul „Antipa”

BUCURESTI - 3 octombrie 2016

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Institutii Publice

Cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” oferă marți, 4 octombrie 2016, acces gratuit în cadrul expoziției permanente, tuturor vizitatorilor care poartă numele unui animal.

Ziua Mondială a Animalelor la Muzeul „Antipa”

Ziua Mondială a Animalelor a luat naștere în anul 1931, în urma convenției ecologiștilor din Florența și a avut ca scop atragerea atenției asupra creșterii alarmante a numărului speciilor de animale pe cale de dispariție. În prezent, această zi are menirea de a recunoaște rolul important ocupat de animale atât în natură, cât și în viața oamenilor.

Vă așteptăm, marți, 4 octombrie 2016, pe toți cei care iubiți animalele, să petreceți această zi învățând lucruri noi despre viețuitoarele de pe Pământ, pentru a le putea privi cu respect și admirație!

  

Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa": www.facebook.com/muzeulantipa.

Despre Muzeul Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” este o veche instituţie culturala, de educaţie şi cercetare ştiinţifică. In ultima vreme muzeul se remarcă prin dinamism, organizând manifestări inedite, interactive, pentru vizitatori de toate vârstele.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-istorie-naturala/ziua-mondiala-a-animalelor-la-muzeul-antipa