Companiile din NCH demareaza proiectul social “UN ZAMBET”

Galati - 17 august 2005

Comunicat tip General in Social

Companiile din grupul NCH, respectiv Active International, Anticorosiv, Electroaparataj, Elpreco, Electrotehnica, IMSAT, Libra Bank, Romarta, Romportmet, UMEB, Vel Pitar si Winmarkt, in parteneriat cu Televiziunea Romana demareaza proiectul "UN ZAMBET”, destinat reconstructiei unei comunitati grav afectate de inundatii. Proiectul consta in construirea a 40 de case pentru familiile din satul Vames si comuna Piscu, judetul Galati.

Romania s-a confruntat cu cele mai mari inundatii din ultimii 40 de ani, comunitati intregi din 31 de judete au fost distruse, destinul a mii de oameni a fost afectat de pierderile suferite.
Asa se prezenta situatia la momentul la care reprezentantii NCH s-au deplasat la sediul prefecturii Galati, unde au avut loc discutii cu Mihai Capra, prefectul judetului, pentru a identifica nevoile imediate ale comunitatii locale. Atunci s-a conturat necesitatea sprijinirii comunitatii din satul Vames, comuna Piscu, grav afectata de inundatii, prin finantarea si construirea de case noi pe o noua locatie identificata de Primaria Piscu.
“Acest proiect a fost propus in prima faza de catre angajatii Electroaparataj ca o reactie fireasca de a-i ajuta si sprijini pe cei ramasi fara adapost si carora apele le-au luat totul. Ulterior am constat ca aceiasi atmosfera de compasiune si sprijin exista in toate companiile din grup si atunci am decis ca este in spiritul nostru sa ne angajam la reconstruirea unei comunitati.” ne-a declarat dl. Siminel Andrei, director general la NCH.
Acest proiect va oferi echipelor manageriale si angajatilor companiilor din grup oportunitatea de a-i ajuta pe semenii lor, carora li s-a luat totul prin forta apelor si de a vedea rezultate palpabile ale eforturilor lor. Proiectul incurajeaza activitati de voluntariat in randul angajatilor si participarea lor la actiuni prin care au ocazia sa schimbe destinul unor familii, al unei comunitati. Detalii despre proiect vor putea fi urmarite pe site-ul www.unzambet.ro.
NCH a lansat si o campanie interna oferind angajatiilor posibilitatea sa faca donatii in bani pentru ajutorarea sinistratiilor. Fiecare din cei 12.000 de angajati ai companiilor din Grupul NCH doreste ca prin acest proiect sa ofere familiilor beneficiare sansa de a elimina grija lipsei de adapost si de a le oferi speranta in ziua de maine.
Companiile din Grupul NCH promoveaza imbunatatirea calitatii vietii in comunitatile in care acestea isi desfasoara activatea. Acestea sustin dezvoltarea economica si promoveaza prin companiile sale implicarea in rezolvarea nevoilor sociale ale comunitatii. In anul 2004 cifra de afaceri a companiilor din grup (excluzand activitatile financiare) a fost de peste 270 milioane dolari, profitul de peste 20 milioane dolari iar investitiile de peste 25 milioane dolari. Peste 80% din personalul muncitor a trecut prin cel putin un curs de pregatire; peste 500 de persoane au fost angrenate in programe intensive de pregatire.
“Nici una dintre aceste cifre nu are adancime umana daca la sfarsitul zilei nu cucerim un zambet de la cei de-o natura cu noi ” – este opinia grupului.

Despre NCH Advisors

Despre NCH
New Century Holdings (NCH) este un grup american de investitii in tarile din Europa Centrala si de Est, cu investitii de circa 3 miliarde de dolari. Investitori in cadrul NCH sunt fonduri de pensii, asigurari, banci, universitati americane.
NCH investeste in Romania, in principal, prin intermediul a trei fonduri de investitii, implicandu-se in dezvoltarea mai multor domenii importante ale economiei romanesti: industria electrotehnica, a materialelor de constructii, de morarit si panificatie, servicii financiar-bancare, servicii financiare de capital si proprietati imobiliare. Valoarea investitiilor in Romania este de peste 300 milioane de dolari.

Angelica Iva – Coordonator Proiect
Telefon: (021) 307 60 00
Mobil: 0743 177 443

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/nch-advisors/companiile-din-nch-demareaza-proiectul-social-un-zambet