Arkeia recunoscută ca “Top Data Storage Solution” in cadrul premiilor acordate la Linuxuser & Developers Expo

BUCURESTI - 4 iunie 2004

Comunicat tip General in IT&C

Arkeia Network Backup a fost aleasă ca Best Data Storage Solution în cadrul prestigioaselor premii LinuxUser & Developer, decernate la Londra, la sfârşitul lunii trecute. Premiile, aflate la cel de-al doilea an de decernare, sunt simultane cu Expoziţia LinuxUser & Developer. Ele recunosc pe cei mai buni din domeniul solutiilor pentru produse şi servicii, dar şi contribuţiile personale sau ale diverselor companii la dezvoltarea şi promovarea industriei Linux.

Arkeia recunoscută ca “Top Data Storage Solution” in cadrul premiilor acordate la Linuxuser & Developers Expo

Arkeia Corporation este unul din lideri în producţia de soluţii de back-up de reţea pentru companii, care s-a remarcat prin sprijinul activ acordat încă de timpuriu pentru promovarea sistemului de operare Linux. Înfiinţată în 1996, misiunea Arkeia se defineşte prin oferirea de soluţii rapide, sigure şi uşor de utilizat pentru back-up de reţea în medii diverse.

"Scopul acestor premii este să aducă în faţa publicului tot ceea ce este mai bun în domeniul soluţiilor pentru produse şi servicii, dar şi contribuţiile personale sau ale companiilor în dezvoltarea industriei bazate pe Linux”, a declarat Maggie Meer, director al Horsepower Media şi editor al revistei LinuxUser & Developer. Anul acesta numărul celor înscrişi a fost extrem de ridicat, lucru ce a îngreunat sarcina juriului dar, în acelaşi timp, ne-a arătat faptul că popularitatea Linux în mainstream-ul IT este într-o continuă creştere”.

"Echipa noastra este foarte onorată de premiul primit din partea programului LinuxUser & Developer, pentru soluţia de back-up de reţea dezvoltată de Arkeia”, a declarat Phil Roussel, CEO Arkeia. “Obiectivul nostru principal rămâne acela de a oferi cele mai bune soluţii de protecţie pentru datele de importanţă critică pentru o afacere”.

Ediţia din acest an a premiilor LinuxUser & Developer a fost organizată în colaborare cu OpenForum Europe, un organism independent al cărui scop este promovarea, accelerarea şi lărgirea ariilor de utilizare a software-ului open source în cadrul mediilor de afaceri. Juriul a fost format din opt experţi în Linux, dintre care Keir Thomas - editor LinuxUser & Developer, Graham Taylor - Director, OpenForum Europe, Jono Bacon – distins autor Linux, Alastair Kergon - director, UK Unix User Group şi Peter Hayes - Manager, UK, OSDL. Suplimentar, ITS-Linux - Arkeia certified partner, a primit premiul pentru Best Business Solution Provider.

Despre new media Agency

Despre Arkeia Corporation

Arkeia Corporation este unul din liderii în furnizarea de soluţii de backup de reţea, evidenţiată prin suportul complet pentru sistemul de operare Linux. Fondată în 1996, Arkeia îşi propune să ofere backup de reţea rapid, eficient şi uşor de utilizat pentru medii eterogene.
Printre produsele oferite sunt Arkeia Server Backup, Arkeia Network Backup şi Arkeia Light. Mai sunt disponibile şi module de recuperare a informaţiei şi plug-in-uri de hot backup pentru Oracle, DB2, Lotus, MySQL şi MS-Exchange.
Produsele Arkeia de protejare a datelor sunt folosite de peste 100.000 de utilizatori în întreaga lume, între care 4.000 sunt corporaţii. Arkeia Corporation este o companie privată cu birouri în Carlsbad, California şi Paris, Franţa.

Despre Romsym Data

Romsym Data este distribuitor autorizat Arkeia în România. Romsym Data este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii IT din România, oferind tehnologie de ultimă oră, produsă de lideri mondiali în:
- soluţii de securitate (Symantec, Arkeia, GFI, Patron Global, Veritas, Ontrack Data Recovery),
- managementul reţelelor (Alt-N Technologies, GFI, Vector, Tobit Software, Vmware, Ositis Software)
- DTP şi web design (Adobe, Macromedia, Xara, Strata, REALVIZ)
- managementul afacerilor (Business Objects, SPSS, Palisade, SumTotal, CorVu, i2)
- softurilor utilitare şi ştiinţifice (ACD Systems, ARJ Software, Pkware, WinAce, WinRar, WinZip Computing, Install Shield Software, Realnetworks, Roxio, Total Commander, MathSoft, MathWorks, YesSoftware, Micro Focus)
- sisteme de operare (Red Hat)
De asemenea, prin divizia sa Romsym Consulting, Romsym Data oferă consultanţă şi training în domeniul IT prin intermediul celui mai modern centru de profil din România - centrul ITtraining, predate de specialişti cu înaltă calificare, certificaţi internaţional.

Pentru informatii suplimentare: Romsym Data

Str. Popa Nan nr. 108A Sector 3, Bucuresti
tel: +40 (21) 323 14 31
fax: +40 (21) 322 16 50

office@romsym.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/new-media-agency/arkeia-recunoscuta-ca-top-data-storage-solution-in-cadrul-premiilor-acordate-la-linuxuser-developers-expo1