Granturi pentru Gestionarea Deseurilor

BUCURESTI - 2 august 2006

Comunicat tip General in Afaceri

Ministerul Integrării Europene vă invită joi, 3 august a.c., începând cu orele 12.00, la sediul instituţiei, la conferinţa de lansare a “Schemei de Granturi pentru Sectorul Privat pentru Pregătirea de Proiecte în Domeniul Gestionării Deşeurilor”, ce urmează a fi implementată în cadrul programului Phare 2004 – Coeziune Economică şi Socială.

Granturi pentru Gestionarea Deseurilor

Această schemă de granturi va oferi sprijin financiar Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM), din toate regiunile României, cu scopul de a le ajuta în pregătirea de viitoare proiecte de investiţii în domeniul gestionării deşeurilor.

La eveniment vor fi prezenţi Anca Daniela Boagiu, ministrul integrării europene, Sulfina BARBU, ministrul mediului şi gospodăririi apelor, precum şi experţi din cadrul Ministerului Integrării Europene, ai Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor şi ai Agenţiilor de Dezvoltare Regională, responsabili cu gestionarea fondurilor europene.

Despre new media Agency

Notă pentru presă:

Vă rugăm să confirmaţi participarea la:

Biroul de presă

Tel: 301 15 17, 301 15 28

e-mail: daniela.taranu@mie.ro

daniela.taranu@mie.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/new-media-agency/granturi-pentru-gestionarea-deseurilor2