SPSS anunta castiguri record in al treilea trimestru al acestui an

BUCURESTI - 3 noiembrie 2005

Comunicat tip General in IT&C

Romsym Data, unic distribuitor şi centru autorizat de instruire SPSS în Romania anunţă rezultatele extraordinare ale liderului în analiză predictivă, SPSS pentru al treilea trimestru încheiat la 30 septembrie 2005. Compania a anunţat faptul că este cel de-al patrulea trimestru consecutiv cu încasări record, 58,3 milioane de dolari în acest trimestru comparat cu 53,5 milioane dolari anul trecut.

SPSS anunta castiguri record in al treilea trimestru al acestui an

Încasările din licenţele noi au crescut cu 22 procente la 27,4 milioane dolari comparativ cu aceaşi perioadă în 2004. Această creştere a fost posibilă datorită dezvoltării companiei atât în instrumentele oferite cât şi în oferta de aplicaţii. Venitul operativ din al treilea trimestru al 2005 a fost de 8,2 milioane dolari sau 14 procente din totalul veniturilor, comparativ cu 1,2 milioane dolari sau 2 procente din totalul veniturilor în aceaşi perioadă anul trecut.

O importantă realizare în acest trimestru este lansarea versiunii îmbunătăţite a pachetului de aplicaţii SPSS 14.0. Organizaţiile din întreaga lume sunt conştiente că aceste tehnologii implică o schimbare de la sistemele izolate la sisteme deschise şi integrate, sisteme organizaţionale. SPSS 14.0 facilitează şi accelerează acest proces cu noi opţiuni de integrare, tehnici de vizualizare pentru a comunica rezultatele analitice către manageri, opţiuni de scorare şi implementare a previziunilor, precum şi algoritmi pentru analiză eficientă şi rapidă pentru pachete voluminoase de date.

„Rezultatele din cel de-al treilea trimestru validează strategiile nostre şi angajamentul echipei manageriale de a-şi îndeplini obiectivele”, a declarat SPSS Executive Vice President şi Chief Financial Officer, Raymond Panza.

„Rezultatele obţinute de partenerul nostru nu pot decât să ne bucure şi să ne motiveze”, declară Florina Balint, Director General al Romsym Data.

Despre new media Agency

Despre SPSS Inc.

SPSS Inc. este cel mai mare producător de tehnologie şi servicii de analiză predictivă. Tehnologia SPSS facilitează o mai uşoară legătură între date şi acţiunea eficientă prin elaborarea unor concluzii, rapoarte de încredere în legătură cu condiţiile curente şi evenimentele viitoare. Peste 250.000 de clienţi din domeniile comerţului, academic şi din sectorul public folosesc tehnologia SPSS în scopul creşterii veniturilor, reducerii costurilor, îmbunătăţirii performanţei şi al detectării şi prevenirii fraudelor. Fondată în 1968, SPSS are sediul în Chicago, Illinois.

Despre Grupul Romsym

Grupul Romsym este unic distribuitor autorizat al produselor SPSS în România.

Romsym Data este prima companie românească certificată conform standardelor internaţionale BS 7799-2:2002 pentru implementarea şi menţinerea sistemului propriu de management al securităţii informaţiilor, certificare acordată de către Societatea Română pentru Asigurarea Calităţii (SRAC) şi IQNet (International Certification Network).

Romsym este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii IT din România, oferind tehnologie de ultimă oră, produsă de lideri mondiali în: - soluţii de securitate (Symantec, Arkeia, GFI, Patron Global, Veritas), - managementul reţelelor (Alt-N Technologies, Vector, Tobit Software, Blue Coat) - DTP şi web design (Adobe, Macromedia, Xara, Strata) - managementul afacerilor (Business Objects, SPSS, Minitab, SumTotal, Telelogic, CRAMM, Workshare) - softuri utilitare (ACD Systems, Realnetworks, WinZip, Install Shield Software, Realnetworks, Roxio, Total Commander) - dezvoltare şi soft ştiinţific (MathSoft, MathWorks, YesSoftware, Micro Focus) - sisteme open source (Red Hat şi soluţii de la LxPN).

De asemenea, Romsym Data oferă consultanţă şi training în domeniul IT prin intermediul unuia dintre cele mai moderne centre de profil din România - centrul ITtraining, predate de specialişti cu înaltă calificare, certificaţi internaţional.

Dintre clienţii Romsym Data menţionăm Alcatel, Automobile Dacia, Banc Post, Banca Românească, BCR Leasing, BRD, BAT, Electrica, Europharm, Excelent, Flanco, Interbrew, Ministerul Justiţiei, Miro Bank, McDonald’s, Orange, Pagini Aurii, RATB, Raiffeisen Bank, Shell, Sindan, Ursus, SNCFR, Volksbank, Timken.
Pentru mai multe informaţii:
Alin Zăinescu
new media Agency
Tel./Fax: 021 211 31 26
alin.zainescu@newmedia.com.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/new-media-agency/spss-anunta-castiguri-record-in-al-treilea-trimestru-al-acestui-an1