.

Centrul de Afaceri din Năvodari prinde contur

Constanta - 27 mai 2015

Comunicat tip General in Afaceri

În luna septembrie 2012, Primăria Orașului Năvodari, în calitate de beneficiar, a demarat implementarea proiectului „Construire Centru de Afaceri Năvodari”. Proiectul are ca termen de finalizare data de 10 septembrie 2015, iar valoarea totală a acestuia se ridică la 28.965.213,01 lei, din care 10.854.886,85 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă.

Proiectul a fost selectat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa Prioritară 4-„Sprijinirea mediului de afaceri regional și local”, DMI 4.1-„Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională și locală”, contractul de finanţare fiind încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management, şi cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar.

În luna iunie 2014, s-a semnat contractul de execuție lucrări cu societatea SCIM SA, care a preluat amplasamentul proiectului și după emiterea Ordinului de începere a lucrărilor au fost demarate excavațiile pe amplasament. Lucrările la terasamente și infrastructură au ajuns la un procent realizat de 92%, în timp ce lucrările de construcție înaintează de la o zi la alta chiar sub ochii năvodărenilor. După finalizarea lucrărilor de construire, urmează etapa în care contructorul va realiza dotarea centrului de afaceri, astfel încât acesta sa răspundă și celor mai exigente cereri.

În urma realizării acestui ambițios proiect cu finanțare europeană, Primăria Orașului Năvodari va contribui la susținerea relevantă a IMM-urilor ca factori de creștere și vectori de dezvoltare a activităților economice moderne, flexibile și adapatabile, cu valoare adăugată ridicată; furnizarea de servicii de suport pentru mediul de afaceri adaptate nevoilor și exigențelor acestora și sprijinirea dezvoltării economice durabile și echilibrate, locale, potrivit nevoilor și resurselor locale specifice.

Pentru relații suplimentare în legătură cu proiectul „Construire Centru de Afaceri Năvodari”, vă stăm la dispoziție la telefon: 0241.76.03.53, fax: 0241.76.16.06 sau email: secretariat@primaria-navodari.ro.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/observator-de-constanta/centrul-de-afaceri-din-navodari-prinde-contur