Hilacii se stabilesc in zone umede din Romania

BUCURESTI - 18 decembrie 2015

Comunicat tip General in Stiinta / Cercetare

Un nou studiu de monitorizare al hilacului (sacalul auriu) determina ca specia are preferinte in stabilirea de habitat si nu este generalist.

în perioada 15-18 decembrie 2015 ONG Crispus și Asociația Biotur au desfășurat o acțiune de monitorizare a hilacului (Canis aureus) în zone din Lunca Mureșului (între localitățile Salciva și Căprioara), zona Motru (între Calnic, Rosiuta, Ploștină, Motru, Broșteni și Strehaia), delta Dunării (Crișan, Caraorman, Sfântu Gheorghe) și zona Ianca (între localitățile Ianca, Sutești, Constantinesti, Ramnicelul, Movila Miresii și Tepeș Vodă). Studiul arată o specificitate clară și o preferință a hilacului către zonele umede din delta Dunării și Lunca Mureșului. Terenurile agricole sunt ignorate în această perioadă. O prezență semnificativă s-a observat lângă Sutești (zona ianca) și lângă liniile de telegraf din zona Caraorman. La studiu organizat de ONG Crispus Sibiu au participat Jennifer Hatlauf din Austria, specialist în managementul și ecologia faunei sălbatice, ecologii Roxana Papp, Cristian R. Papp, Radu Moț și Cristian Mititelu. Se pregătește un studiu de amploare pe tot teritoriul României împreună și cu ajutorul ARBDD și ROMSILVA. Ovidiu BANEA, ecolog-biolog

Despre ORGANIZATIA CRISPUS

Organizatia neguvernamentala de tineret Crispus a fost fondata pe 4 ianuarie 1999 de 24 de tineri cu interese diverse in cultura, educatie, informare, ecologie, sport, turism si activitati sociale.