Orange îmbogăţeşte oferta de telefoane

BUCURESTI - 21 februarie 2011

Comunicat tip General in IT&C, Monden / Lifestyle, Tehnologie

Începând cu luna februarie, Orange aduce noi smartphone-uri la preţuri speciale: LG Optimus Black, BlackBerry® Bold™ 9780, Motorola Defy, Samsung Omnia 7, LG Optimus Me şi Sony Ericsson Cedar. Oferta este completată de telefoane simple şi practice, cu funcţii de bază performante, la tarife accesibile: Nokia C1-01, Nokia C2-02 şi Samsung E1170.

Motorola Defy este disponibil la un tarif începând de la 79 de euro, preţ valabil cu un abonament nou Panteră de minimum 20,84 de euro pe 2 ani şi cu opţiunea My Smartphone de 9,37 de euro sau My Smartphone Plus de 15 euro. Tariful de început pentru Samsung Omnia 7 este de 399 de euro împreună cu orice abonament nou de minimum 12,5 de euro contractat pe 2 ani[1]. Clienţii pot achiziţiona împreună cu orice abonament de minimum 12,5 de euro pe 2 ani şi oricare dintre telefoanele LG Optimus Me (119 de euro), Sony Ericsson Cedar (45 de euro), Nokia C2-02 (49 de euro), Nokia C1-01 (9 de euro) sau Samsung E1170 (1 de euro).

 

În februarie, Orange lansează şi BlackBerry® Bold™ 9780, primul din seria Bold cu sistemul de operare OS 6. Browserul este mult mai performant şi asigură o navigare mai rapidă decât în cazul modelelor precedente. În plus, din 14 februarie toţi clienţii Orange care au un telefon BlackBerry au şi acces la AppWorld, magazinul de aplicaţii BlackBerry.

 

Surpriza lunii martie este LG Optimus Black. Smartphone-ul dispune de Nova Display, tehnologie ce redă un ecran luminos şi uşor de citit şi economiseste până la 50% mai multă energie decât ecranele LCD.  LG Optimus Black are sistem de operare Android 2.2 şi aplicaţii de  socializare preinstalate: Facebook, Twitter, Myspace. Mai mult decât atât, este primul telefon mobil cu o cameră frontală de 2 megapixeli.

 

Noile telefoane sunt disponibile în magazinul online sau în orice magazin Orange.

 

„Tehnologiile evoluează extrem de rapid şi clienţii noştri se asteaptă să găsească aceste telefoane cât mai curând pe piaţa din România imediat după lansarea lor la nivel mondial. Am facut eforturi susţinute în ultimii trei ani pentru a satisface cele mai variate aşteptări ale celor peste 10 milioane de clienţi Orange din România. Fie ca vor un telefon mai performant cu acces la internet, unul cu multiple aplicaţii multimedia sau un telefon cu funcţii de voce şi SMS la un preţ cât mai redus, portofoliul Orange asigură o variantă pentru fiecare tip de consumator. Clienţii beneficiază şi de servicii de asistenţă post-vânzare, Orange Care, pentru configurarea telefoanelor fie în magazine, prin telefon sau online.” a declarat Dorin Odiaţiu, Marketing Director Orange Romania.

 

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul www.orange.ro sau în orice magazin Orange.

 

 

together we can do more 

[1] Ofertele de preţ pentru abonamentele de minimum 12,5 euro sunt valabile până la data de 3 aprilie 2011.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/orange-romania-s-a-/orange-imbogateste-oferta-de-telefoane