Orange lansează Extra Signal - o nouă soluţie de îmbunătăţire a acoperirii pentru clienţii business

BUCURESTI - 31 mai 2011

Comunicat tip General in Afaceri, Constructii, IT&C, Tehnologie

Orange lansează pentru prima dată în România soluţia Extra Signal, disponibilă pentru companii din 31 mai. Soluţia Extra Signal asigură o mai bună calitate a serviciilor de voce şi date mobile la birou prin îmbunătăţirea acoperirii 3G/3G+ în interiorul clădirii.

Fie din cauza materialelor de construcţii care ecranează semnalul, fie din cauza poziţionării la subsol sau lipsei semnalului în zone izolate, în unele clădiri de birouri acoperirea este mai slabă sau inexistentă. Soluţia Extra Signal vine în întâmpinarea acestor nevoi şi amplifică semnalul 3G/3G+ din interiorul clădirii, indiferent de locaţie. 

 

Soluţia Extra Signal, având la baza tehnologia Femtocell, creează o celula 3G/3G+ în interiorul clădirii, funcţionând ca o mini-antenă proprie, ce difuzează semnalul în locaţia respectivă, îmbunătăţind acoperirea şi calitatea serviciilor de voce şi date mobile. Pentru a beneficia de aceste avantaje, este necesară conectarea echipamentului Extra Signal la linia de internet fix existentă în clădire şi utilizarea echipamentelor 3G/3G+ (telefoane mobile, smartphone-uri, tablete sau laptop-uri cu modem-uri sau routere 3G/3G+).

 

Echipamentul acoperă până la 800 de metri pătraţi - spaţiu deschis - şi permite până la 16 apeluri de voce simultan şi o viteză de internet de până la 7,2 Mbps. Instalarea, testarea şi supervizarea soluţiei Extra Signal se face de către o echipă tehnică dedicată, pusă la dispoziţie de către Orange România.

Pentru viitor, Orange pregăteşte lansarea unui echipament destinat spaţiilor de dimensiuni mai mici, ce poate fi instalat mai simplu, direct de către client.

 

Soluţia Extra Signal poate fi achiziţionată cu 500 de euro[1]. Clienţii care au o valoare medie a facturii în ultimele trei luni de peste 100 de euro, beneficiază de un preţ special de 250 de euro pentru prima soluţie activată.  În cazul în care solicita instalarea unei astfel de soluţii şi în alte locaţii, acestea vor fi tarifate la preţul standard.

 

„Orange este primul operator din România care foloseşte tehnologia Femtocell pentru a oferi soluţii de îmbunătăţire a acoperirii în interiorul clădirilor. Cu soluţia Extra Signal, companiile care au sediul în clădiri cu o recepţie slabă a semnalului îşi pot optimiza comunicarea. De exemplu, angajaţii pot fi contactaţi oriunde s-ar afla în sediu, inclusiv în locaţii cu semnal mai slab, cum ar fi: subsoluri, magazii, depozite, săli izolate, parcări, etc.” a declarat Andreea Preda, Convergent Proposition Manager.

 

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul www.orange.ro/business sau în orice magazin din reţeaua Orange shop.

 

 

today changes with Orange 

[1] Preţurile nu includ TVA.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/orange-romania-s-a-/orange-lanseaza-extra-signal-o-noua-solutie-de-imbunatatire-a-acoperirii-pentru-clientii-business