Orange sustine Dinamo in noul sezon competitional

BUCURESTI - 15 septembrie 2009

Comunicat tip General in Sport

Sponsor principal al echipei F.C. Dinamo pentru al treilea an la rând, Orange România anunţă prelungirea parteneriatului cu echipa de fotbal Dinamo Bucureşti în sezonul competiţional 2009-2010. Parteneriatul cu echipa din Ştefan cel Mare a început în urmă cu aproximativ 7 ani, iar în 2007 Orange a devenit sponsor principal al Dinamo Bucureşti.

Pe langă proiectele de sponsorizare în domeniul sportului, anul acesta Orange va lansa o serie de oferte dedicate suporterilor fotbalului şi echipei Dinamo.

Compania Orange este implicată în sportul românesc prin susţinerea a două federaţii sportive - Federaţia Română de Rugby şi Federaţia Română de Gimnastică Ritmică, a unei echipe sportive masculine - Hochei Club Csikszereda din Miercurea-Ciuc şi prin sponsorizarea F.C. Dinamo Bucureşti.

“Vom continua seria colaborărilor în domeniul sportului şi în curând vom anunţa că Orange susţine una dintre cele mai de succes echipe feminine din sportul românesc”, a declarat Thierry Millet, CEO Orange România.

“Continuarea parteneriatului de imagine dintre Orange şi Dinamo, două branduri cu notorietate şi recunoaştere internaţională, e o consecinţă a susţinerii reciproce în atingerea performanţelor“, a declarat Nicolae Badea, Preşedintele Consiliului de Administraţie F.C. Dinamo Bucureşti.



together we can do more

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/orange-romania-s-a-/orange-sustine-dinamo-in-noul-sezon-competitional