Clienţii PC Garage pot plăti prin intermediul soluţiei SEQR

BUCURESTI - 16 ianuarie 2014

Comunicat tip Produse / Servicii in IT&C, Tehnologie, Internet

• PC Garage este primul magazin online din România care introduce opţiunea plăţii cu SEQR
• Până în prezent, SEQR a semnat contracte cu comercianţi pentru 448 magazine şi restaurante, aflate în diverse faze de implementare

Clienţii PC Garage pot plăti prin intermediul soluţiei SEQR
 Implementarea soluţiei de către PC Garage marchează o nouă etapă în dezvoltarea SEQR pe piaţa din România, fiind primul magazin online care intră în reţeaua noastră. Datorită simplităţii şi siguranţei tranzacţiilor, suntem siguri că SEQR va contribui la îmbunătăţirea percepţiei clienţilor faţă de plăţile online şi la dezvoltarea acestui segment. 

Oana Nanulescu, Country Manager Seamless Romania

București, 16 ianuarie 2014 – SEQR, soluţia care permite plata cu smartphone-ul, este disponibilă acum şi pentru achiziţionarea de produse de pe PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT şi electronice din România.

 După finalizarea coşului de cumpărături, clientul trebuie să selecteze opţiunea de plată SEQR, să scaneze codul QR de pe ecranul monitorului prin intermediul aplicaţiei şi să valideze operaţiunea cu codul său PIN. După aprobarea tranzacţiei, are chitanța salvată pe telefonul mobil şi accesibilă mereu. Utilizatorul nu trebuie să introducă sau să trimită nicio informaţie legată de plată sau detaliile personale, procesul de cumpărare simplificându-se astfel semnificativ.  Aplicaţia poate fi descărcată gratuit de pe App Store sau Google Play.

"Soluţia de plată "mobile wallet" SEQR reprezintă un pas important în eCommerce iar PC Garage se bucură să fie primul magazin online din România care oferă acest serviciu clienţilor săi. SEQR este un proiect inteligent, care îi va ajuta pe clienţii noştri să economisească timp preţios şi suntem încă de acum convinşi de succesul colaborării Seamless-PC Garage", a declarat Marius Ghenea, Preşedinte Grup PC Garage.

SEQR a fost lansată în octombrie 2013 în România împreună cu GarantiBank, prima instituţie financiară care pune la dispoziţie această facilitate clienţilor săi. SEQR este cea mai sigură soluţie de pe piaţă deoarece nu transferă niciodată informaţii confidenţiale între client şi comerciant. Aceasta conectează contul bancar al clientului cu casa de marcat sau cu platforma online de plată a comercianților prin intermediul unui cod QR. Locaţiile în care se poate plăti cu SEQR sunt afişate pe seqr.com.

Despre SEQR

Dezvoltată de către Seamless, SEQR (se·cure) este cea mai utilizată soluţie “mobile wallet” în magazinele şi în mediul online din Suedia şi din Europa.  Cu SEQR oricine poate plăti cu smartphone-ul în magazine, restaurante, parcări și online şi poate efectua transferuri de bani fără comisioane, precum şi să păstreze bonurile în format digital şi să primească oferte şi promoţii direct prin intermediul aplicaţiei.  Cu SEQR, utilizatorul doar scanează codul QR de la casa de marcat şi aprobă plata cu codul PIN. Rapid, uşor şi sigur. SEQR permite comercianţilor să beneficieze de costuri de tranzacţionare semnificativ mai reduse decât cele ale companiilor de carduri. Platforma unică a SEQR a fost dezvoltată de către Seamless, unul dintre cei mai mari furnizori de sisteme de plată cu telefonul mobil la nivel mondial. Fondată în 2001 şi activă în 30 de ţări, Seamless operează mai mult de 3,1 mld. de tranzacţii anual, prin intermediul a 525.000 puncte de vânzare active. În Suedia, soluţia SEQR este diponibilă pentru cumpărături în cele mai mari lanţuri de magazine şi fast food şi în reţele naţionale precum McDonald’s, Hemköp şi Ur&Penn. În 2013,  SEQR a fost lansată în Romania împreună cu GarantiBank, iar din 2014 va deveni activă în Belgia, împreună cu bpost Bank. Compania Seamless este tranzacţionată la Bursa Nasdaq OMX Stockholm, sub abrevierea SEAM. www.seqr.com și www.seamless.se.

Despre PC Garage SRL

PC Garage este unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT şi electronice din România, înfiinţat în 2005. PC Garage numară peste 30.000 de produse active, peste 250.000 de clienţi înregistraţi pe siteul www.pcgarage.ro şi peste 400.000 de clienţi la nivelul întregului grup.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/pc-garage-srl/clientii-pc-garage-pot-plati-prin-intermediul-solutiei-seqr