Targul de apartamente CONDOMINIUM 2007, la Cluj

BUCURESTI - 22 mai 2007

Comunicat tip General in Constructii

A doua editie a Targului de Apartamente 'CONDOMINIUM 2007', desfasurata la Cluj Napoca, a polarizat atentia a peste 9.000 de vizitatori, clujeni sau din alte localitati transilvane, dar si din Bucuresti.

Targul de apartamente CONDOMINIUM 2007, la Cluj

Cele 27 de companii expozante au stabilit timp de patru zile, in cadrul Targului, peste 4.000 de contacte cu potentiali cumparatori si au programat in perioada imediat urmatoare peste 1.000 de vizionari ale apartamentelor cu care au participat la expozitie.
Cele mai cautate tipuri de apartamente au fost cele de 1 si 2 camere, in proportie de 85 %, cele de 3 camere reprezentand o pondere de 15% din preferintele vizitatorilor.
In jur de 20 % din cererile de spatii locative, inregistrate la targ, au venit din partea romanilor care lucreaza in strainatate, ponderea apartamentelor dorite ca investitie fiind, la Cluj, de doua ori mai mare ca in Bucuresti, in medie 30 %.
Una dintre firmele expozante a inregistrat chiar o cerere pentru 30% dintre apartamentele scoase la vanzare - adica aproximativ 50 - in proportie de 95 % pentru investitie, fara credite, ceea ce reprezinta un fapt remarcabil in acest domeniu.
Apartamentele expuse la Cluj, in cadrul Targului CONDOMINIUM, care a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, se afla amplasate in toate cartierele orasului si in localitatile limitrofe, dar a existat si o oferta de 60 de apartamente la Mamaia, care a fost rezervata in proportie de aproximativ 15 %.
Majoritatea solicitarilor de apartamente au vizat achizitia prin credit bancar, in proportie de 70-80 %, nivelul creditelor avute in vedere de vizitatori situandu-se intre 40-60.000 euro.
Criteriile de achizitie pentru potentialii clienti prezenti la targ au fost, in aceasta ordine: pret, locatie, suprafata.
Majoritatea companiilor de real estate expozante au primit in medie 5-6 oferte de business pe perioada targului, de la oameni de afaceri romani si straini, ceea ce demonstreaza ca manifestarea a ilustrat o piata deschisa pentru cumparatorul-persoana fizica, dar si o buna oportunitate de dezvoltare a afacerilor.
Editia regionala a Targului de Apartamente CONDOMINIUM, desfasurata la Cluj Napoca, a fost prima manifestare de acest gen din zona si, avand in vedere succesul real de care s-a bucurat, demonstrat de altfel si de interesul publicului, va fi organizata si anul viitor. In 2008, oferta de apartamente va fi cu siguranta si mai importanta, pe masura ritmului de dezvoltare imobiliara a regiunii.

Despre PLUS MEDIA COM SRL

Pro Active Business Communication si Plus Media, sunt doua companii specializate in relatii publice si organizarea de evenimente, targuri si expozitii, care activeaza pe piata romaneasca de peste 6 ani. Sub coordonarea acelorasi organizatori, se afla in pregatire Targul International de Apartamente CONDOMINIUM - Bucuresti si Salonul CONDOMINIUM-DECO, care se vor desfasura in perioada 18-21 octombrie 2007, la Sala Palatului din Bucuresti.
www.condominiumexpo.eu
Felicia Iordache- General Manager Plus Media; mobil: 0721.900952
Angelica Iva- General Manager ProActive Business Communication ; mobil: 0722.333401
feliciaiordache@plusmediacom.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/plus-media-com/targul-de-apartamente-condominium-2007-la-cluj