PRbeta: metode eficiente de comunicare în mediul online românesc

Timisoara - 4 mai 2011

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Joi, 12 mai 2011, începând cu ora 8:00, la Hotel Timișoara specialiștii în comunicare, jurnaliștii, stundeții interesați de comunicare sau jurnalism și bloggerii au ocazia să participe la prima conferință regională de comunicare online: PRbeta.

Logo PRbeta

Logo PRbeta

Evenimentul aduce participanților posibilitatea de a afla cele mai interesante studii de caz despre campaniile online românești desfășurate în 2010, oferind astfel exemple concrete și soluții viabile pentru nevoile de comunicare ale companiilor care se promovează sau vor să se promoveze online în România. Mai mult, reprezentanți ai unor agenții de comunicare și ai unor companii cunoscute pentru succesul pe care l-au obținut în online anul trecut, vor prezenta câteva metode eficiente de comunicare și monitorizare ale campaniilor online.

În cadrul conferinței se vor desfășura câteva sesiuni de discuții libere, în care participanții sunt încurajați să aducă întrebări speakerilor. ”Vrem să oferim tuturor șansa de a găsi răspunsuri la întrebările legate de comunicare. Știm că fiecare companie întâlnește anumite provocări atunci când comunică online și vrem să oferim tuturor posibilitatea de a găsi răspunsuri cât mai exacte la întrebările lor. ” menționează Cristina Puțan, unul din organizatorii PRbeta.

”Am structurat programul în așa fel încât să acoperim cât mai multe aspecte ale comunicării între companii, bloggeri și jurnaliști online. Știm că agențiile și companiile își doresc ca mesajul lor să fie transmis corect prin intermediul a cât mai multe medii de comunicare și, de aceea, am ales reprezentanți ai companiilor, bloggeri și jurnaliști online să vorbească la PRbeta. Este important să cunoaștem toate perspectivele atunci când comunicăm online.” Completează Oltea Zambori, celălalt organizator al PRbeta.

La conferință vor vorbi reprezentanți ai companiilor care se promovează online,  specialiști din cadrul agențiilor de PR, bloggeri care s-au implicat în campanii online în 2010 și jurnaliști online. Din partea companiilor vorbesc Ana Bulgăr, Ruxandra Predescu, Alina Crâncău, Bogdana Butnar, Bogdan Theodor Olteanu, Ștefan Szakal și Monica Jitariuc. Din partea bloggerilor prezintă Alexandru Negrea, Bobby Voicu, Raluca Popa și Andrei Crivăț. Iar din partea jurnaliștilor dăm cuvântul Cristinei Bazavan, Amaliei Matei și lui Victor Kapra.

Înscrieri se mai pot face până în data de 10 mai, inclusiv, pe site-ul evenimentului, www.PRbeta.ro.  Locurile sunt limitate.

Acest eveniment este organizat de PRbeta, cu susținerea Hotel Timișoara, Romtelecom, BCR, Porsche Timișoara și ePayment și se desfășoară în parteneriat cu IQads, comunicatedepresa.ro, CorectNews, Ora de Timiș, Status Pimp,Toastmasters Timișoara, cursurisicertificari.ro, The Next Web România, TVR Timișoara și Kiss FM.

Despre PRbeta

PRbeta organizează conferințe despre comunicare online, workshop-uri de web 2.0, traininguri pentru stundeții la comunicare și jurnalism.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/prbeta/prbeta-metode-eficiente-de-comunicare-in-mediul-online-romanesc