A APARUT NOUL NUMAR AL SAPTAMANALULUI PREZENT

BUCURESTI - 3 aprilie 2007

Comunicat tip General in Media / Publicitate

CELE MAI IMPORTANTE TITLURI ALE ACESTUI NUMAR

A APARUT NOUL NUMAR AL SAPTAMANALULUI PREZENT

La alegeri o s-o facem si mai lata!
Geoana canta

Lucrurile s-au lamurit! Mircea Geoana canta, Calin Popescu-Tariceanu danseaza. Asa se poate traduce declaratia premierului, legata de formarea unui nou guvern PNL-UDMR.
Pentru ca nu putea recunoaste public faptul ca PSD reprezinta puterea executiva in Romania, liderul PNL a pus demersului sau fustita democrata si tichie prezidentiala.
Adica, in vreme ce partid mai responsabil ca PNL-ul nici ca s-a inventat, democratii si Basescu l-au impins pe Tariceanu in poala lui Ion Iliescu. Terminarea actualului mandat de premier, fie in lunile urmatoare, fie la termen, va coincide pentru Tariceanu cu incheierea carierei politice si, cel mai probabil, cu neintrarea PNL in Parlament, la viitoarele alegeri. Vom avea o struto-camila executiva. PNL-UDMR va guverna cu sprijinul unei cote-parti a opozitiei. De fapt, va guverna doar pe hartie, sa nu-si enerveze sustinatorii politici. (Ioana Tiganila)


Michalos, presedintele CCIA, la Bucuresti
Cresc investitiile elene in Romania

Cu un volum total de peste trei miliarde de euro, Grecia este al treilea investitor pe piata romaneasca. Apropierea geografica, faptul ca deja activeaza in Romania peste 3.6OO de companii cu capital elen sau ideea ca insasi comunitatea greaca de oameni de afaceri este impresionanta ii determina pe tot mai multi greci sa isi mute afacerile in Romania. Acest lucru a capatat un dinamism sporit si dupa vizita in tara noastra a presedintelui Greciei, dl Karolos Papoulias, care a incurajat atat cresterea schimburilor economice, cat si cresterea investitiilor in Romania. Saptamana trecuta a venit la Bucuresti Constantine Michalos, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Atenei (CCIA). (Robert Lorentz)


Senatul SUA cere
Retragerea din Irak pana in 2008

Senatul american a adoptat, la mijlocul saptamanii trecute, un proiect de lege care cere retragerea trupelor SUA „din razboiul civil din Irak” pana in martie 2OO8. Camera superioara a Congresului a luat aceasta decizie – cu 51 de voturi pentru si 47 impotriva – in ciuda opozitiei sustinute a presedintelui Bush, care ameninta legislativul federal, dominat incepand din toamna lui 2OO6 de democrati, cu dreptul sau de veto. Proiectul de lege – transmite CNN – prevede finantarea efortului de razboi din Irak si Afganistan cu 122 miliarde USD. Acelasi proiect de lege ii cere pe un ton imperativ presedintelui Bush sa inceapa retragerea trupelor din Irak in cel mult 12O de zile de la adoptarea actului legislativ. (Florin Diaconu)


TIBCO 2007. Investitorii manifesta
Interes pentru piata romaneasca

De la covoare de mii de euro, mobila lucrata manual, imbracaminte si pana la mase plastice sau terapii naturiste. Sunt doar cateva dintre produsele care au fost expuse la cea de-a XXIV-a editie a Targului International de Bunuri de Consum Bucuresti - TIBCO 2007. Manifestarea, care avut loc in perioada 29 martie - 1 aprilie la Romexpo, a reunit peste 300 de firme din 16 tari. Marfuri din Grecia, India, Thailanda, Iran, Italia, Bulgaria, Pakistan, Ungaria, Germania, Egipt, Indonezia, Franta, Austria, dar si Sri Lanka, Spania, Republica Moldova, SUA si Romania au putut fi achizitionate de vizitatorii care au trecut pragul centrului expozitional. (Razvan Voiculescu)


Urmatorul pas
Tariceanu, presedinte?!

La ora la care trimitem la tipar aceste randuri, onor premierul Romaniei era inca in ipostaza de Razgandeanu, ceea ce vrea sa insemne ca formula de guvernare nu se definitivase. Nu va plictisim cu toate evolutiile de la Bursa Zvonurilor, pentru ca, in fond, posibile sunt doar cateva formule: guvern format exclusiv de PNL, guvern PNL-UDMR, guvern PNL-UDMR-PD. In rest, nici o alta combinatie nu este posibila, pentru ca partidele au intrat intr-o logica de campanie electorala, fie ca o recunosc, fie ca nu. Cele trei partide care ar putea forma noul guvern doresc sa maximizeze prezenta la guvernare pentru un castig electoral cat mai mare. Partidele din Opozitie, parlamentara si extraparlamentara, doresc sa capitalizeze cat mai multe voturi din erodarea la guvernare a celor care vor forma noul guvern.
Indiferent care va fi formula propusa de Tariceanu, ea va obtine votul de incredere din partea Parlamentului. Motivele sunt foarte simple. Nimeni nu doreste alegeri parlamentare anticipate, nimeni nu are suficiente resurse pentru a sustine campanii electorale multiple intr-un timp extrem de scurt. (Constantin Gheorghe)


Rapid - Steaua 2-3
Derby de vis

Acum cativa ani, pe cand antrena Rapidul, Mircea Lucescu facea elogiul locului doi. Locul doi e cel care conteaza, el spune ceva despre echipa care e prima in clasament. Valoarea castigatoarei vine din valoarea invinsei. Nimic surprinzator pentru antrenorul care, cativa ani mai devreme, se incumetase sa afirme ca Serie B e cel mai tare campionat din lume. Ca mereu in cariera sa, vorbele cu enigma ale celebrului ghinionist parinte il urmaresc pe Razvan Lucescu. Si pentru el locul doi e azi cel mai important, e locul care te trimite in Liga si iti da sansa degetului mijlociu in directia George Copos.
A fost un meci bun, de vis chiar, daca il raportam la cosmarurile ultimilor ani. A fost un derby frumos, a carui frumusete s-a cladit pe greseli si erori personale. Brazilianul Elton a dezamagit, prea mic pentru razboaie cu fotbalisti adevarati, o idee mai tari pe picioare decat cei din FIFA 2OO6. Ianis Zicu a parut si el intimidat ca i-au iesit atatea meciuri la rand si s-a retras cuminte, in acel autism care exaspereaza pe toata lumea. (Ionut Vulpescu)

>> Radu Oghina, despre afacerile romanesti

Ce inseamna Romtec pe piata produselor chimice si de intretinere?

In mod cert inseamna cea mai novatoare companie din piata produselor de intretinere auto. Acum 10 ani am introdus in Romania unul dintre primele lichide pentru degivrare parbriz, la acea vreme importat din Canada. Dupa doar un an am decis sa incepem fabricarea acestui produs in tara. (O.P.)


>> Invierea Domnului - Sfintele Pasti
Se simte adiere de primenire sufleteasca si de lumina. De bucurie. Pentru ca primavara renasterii noastre spirituale, convertita in iubire crestina, incepe o data cu Saptamana Patimilor (Saptamana Mare) in care ortodocsii participa la evenimentele traite de Hristos: Cina cea de Taina, patimile si invierea Lui. Ele semnifica identitatea drumului pe care il urmam cu modelul drumului Crucii parcurs de Iisus. (V. S.)


>> Stolojan a parafat divortul de Tariceanu
Liberalii rescriu istoria postdecembrista. Uniti, dezbinati, recoalizati, din nou divortati. Congresul PLD de la finele saptamanii trecute a parafat ruptura. Cata apa va mai trece pe Dambovita pana cand politicienii liberali vor realiza ca numai impreuna pot reusi, ramane de vazut. Pentru moment, dintr-un PNL in carti am ajuns, cel putin procentual, la doua pnl-uri mai mici, de rezerva. (I.T.)


>> Iranul ameninta ca-i va judeca pe cei 15 militari britanici
Ambasadorul iranian in Rusia, Gholamreza Ansari, a declarat la sfarsitul saptamanii trecute ca toti cei 15 militari britanici capturati la 23 martie de fortele navale ale Garzilor Revolutionare ar putea fi trimisi in judecata pentru ca ar fi intrat ilegal in apele teritoriale ale Iranului. Declaratia, facuta la un post de televiziune din Moscova, a fost imediat preluata de agentia de presa IRNA si, la scurta vreme, de Associated Press.
In timp ce oficialitatile militare si politice britanice sustin ca punctul de vedere iranian este nefundamentat, in Iran au loc evenimente stranii. Doi dintre militarii britanici capturati au deja o prezenta mediatica importanta. (F.D.)


>> Media Insight si Germanos, la final de contract
Compania de retail si distributie Germanos isi va alinia toate operatiunile de comunicare cu cele ale operatorului de telefonie mobila Cosmote. Aceasta decizie este o urmare fireasca a tranzactiei incheiate la sfarsitul anului 2006 intre cele doua companii, in urma careia un pachet important de actiuni al companiei Germanos a fost preluat de COSMOTE.
La sfarsitul saptamanii trecute, managementul celor doua companii a hotarat ca agentia care gestioneaza in prezent contul de media al COSMOTE Romania sa preia si contul de media al Germanos Romania.

Despre Prezent

Prezent. Schimba Perspectiva !
Alina Sazon
alina.sazon@gmg.info.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/prezent/a-aparut-noul-numar-al-saptamanalului-prezent49