Deschiderea Sarbatorilor de Iarna

Ploiesti - 3 decembrie 2004

Comunicat tip General in Administratie Publica

Primăria Municipiului Ploieşti vă invită să participaţi la deschiderea oficială a sezonului Sărbătorilor de iarnă luni, 06 decembrie 2004, începând cu ora 17.00 în faţa Palatului Administrativ.

Deschiderea Sarbatorilor de Iarna


Timp de o oră, ploieştenii prezenţi la eveniment vor putea urmări un spectacol susţinut de 20 de copii ai Palatului Copiilor.

Ulterior, la ora 18.00, în prezenţa Excelenţei Sale Xu Jian, Ambasadorul Extraordinar Plenipotenţial al Republicii Populare China şi a Primarului municipiului Ploieşti, dl. Emil Calotă se vor aprinde simultan instalaţiile ornamentale din oraş şi bradul de Crăciun, eveniment care va fi însoţit de spectaculoase artificii.

Cu acest prilej, toţi copii care se vor strânge în jurul bradului de Crăciun vor primi fructe, iar cu sprijinul Fundaţiei „Florentina” vor fi oferite cadouri constând în dulciuri şi fructe unui număr de 150 de elevi, cu o situaţie materială dificilă.

Organizatorii şi sponsorii acţiunii sunt: Primăria municipiului Ploieşti, Prefectura judeţului Prahova, Agenţia Naţională Antidrog, filiala Prahova, Fundaţia „Florentina”, SC Mobel.

Despre Primaria Municipiului Ploiesti

Biroul Comunicare, Promovare
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
B-dul Republicii nr. 2
2000 – PLOIEŞTI
Tel.:0244 / 592.255
Fax:0244 / 513.829

alinafm@ploiesti.ro;roxana@ploiesti.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/primaria-municipiului-ploiesti/deschiderea-sarbatorilor-de-iarna