Sistematizare centru civic

Ploiesti - 13 iulie 2004

Comunicat tip General in Administratie Publica

Primăria municipiului Ploieşti informează cetăţenii că se va pune în aplicare un program de sistematizare a traficului şi a parcărilor din centrul civic al oraşului, începând cu data de 19 iulie 2004.

Sistematizare centru civic

Sistematizarea traficului rutier este un prim pas derulat de municipalitate în contextul amenajării centrului civic prin extinderea pasajului pietonal, modernizarea spaţiilor de parcare şi reabilitarea patrimoniului oraşului.

Astfel, începând cu data menţionată, traficul rutier se va desfăşura în ambele sensuri pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea. De asemenea, parcarea din faţa blocului „7 etaje” de pe strada Vasile Milea va fi resistematizată şi extinsă, la fel ca şi spaţiul de parcare amplasat pe aceeaşi stradă, paralel cu clădirea Halelor Centrale.

Parcarea autoturismelor în zona Palatului Administrativ va fi interzisă, cu excepţia spaţiilor de la intrările B şi H ale clădirii, unde accesul se va face pe baza unor autorizaţii emise de Primărie prin Regia Autonomă de Transport Public. În aceste condiţii numai riveranii vor putea să parcheze liber în zona Palatului Administrativ.

Măsurile iniţiate de administraţia municipală au ca scop fluidizarea circulaţiei, eliminarea aglomeraţiei şi sistematizarea urbană în centrul municipiului Ploieşti.

Despre Primaria Municipiului Ploiesti

Biroul Comunicare Promovare
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
B-dul Republicii nr. 2
2000 – PLOIEŞTI
Tel.:0244 / 592.255
Fax:0244 / 513.829

alinafm@ploiesti.ro;roxana@ploiesti.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/primaria-municipiului-ploiesti/sistematizare-centru-civic