S-a semnat contractul de împrumut pentru proiectul ISPA din Sibiu

Sibiu - 27 aprilie 2004

Comunicat tip General in Administratie Publica

Marţi, la Primăria Municipiului Sibiu, s-au semnat contractul de împrumut şi contractul de garantare, în vederea finanţării proiectului ISPA „Modernizarea sistemelor de apă şi canalizare din municipiul Sibiu”.


Marţi, la Primăria Municipiului Sibiu, s-au semnat contractul de împrumut şi contractul de garantare, în vederea finanţării proiectului ISPA „Modernizarea sistemelor de apă şi canalizare din municipiul Sibiu”.
Primarul Klaus Johannis s-a întîlnit cu o delegaţie a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, condusă de directorul Departamentului Investiţii Municipale şi de Mediu, Thomas Maier. În prezenţa mai multor reprezentanţi ai Primăriei şi ai societăţii Apă Canal, au fost semnate contractul de împrumut şi cel de garantare.
Bugetul total al acestui proiect de mare amploare este de 37,6 milioane euro, din care fonduri ISPA 25,6 milioane euro, împrumut BERD 10 milioane euro, contribuţie Apă Canal 2 milioane euro.
Lucrările la proiectul „Modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare din municipiul Sibiu” sunt prevăzute să înceapă în acest an şi să fie realizate până la finalul anului 2007.

Despre Primaria Municipiului Sibiu

Biroul de presa al Primariei Sibiu
0269.208.800
press@primsb.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/primaria-municipiului-sibiu/s-a-semnat-contractul-de-imprumut-pentru-proiectul-ispa-din-sibiu