Andreea Marin continua colaborarea cu Garnier

BUCURESTI - 29 septembrie 2005

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Garnier revine in centrul atentiei cu un nou spot de imagine realizat de catre agentia Publicis Romania. La un an de la succesul inregistrat cu primul spot pentru Color Naturals, a carui protagonista a fost Andreea Marin, s-a realizat un al doilea, filmat la Istanbul.

Ca si anul trecut, spotul beneficiaza de prezenta uneia dintre cele mai cunoscute vedete de televiziune din Romania, Andreea Marin.

Etaland un splendid par saten-roscat, Andreea apare in imagine alaturi de sora sa mai mica, Cristina Marin (pe care Andreea o alinta ‘Chit’), fapt ce asigura noutatea si naturaletea acestui spot.

“Timp de 3 zile cat au durat filmarile de la Istanbul, am dovedit ca suntem o adevarata echipa, in care clientul, agentia, protagonistele si echipa de productie au constituit componentele unei retete de succes. Andreea ne-a impresionat prin profesionalismul de care a dat dovada: a raspuns excelent indicatiilor regizorale, a fost un adevarat profesor pentru sora ei si a rezistat eroic celor 40 grade datorate reflectoarelor din platoul de filmare”, a declarat Alexandra Darvariu, Account Manager la Publicis Romania.

“Era un déjà vu pentru mine…” spune Dragos Olteanu, Director de Creatie la Publicis Romania. “Avusesem placerea de a lucra cu Andreea si anul trecut, la Praga. De-asta am mers la Istanbul mult mai relaxat, fiind sigur ca Andreea “stie”. Surpriza foarte placuta a fost, insa, Cristina, care mi-a demonstrat ca “jocul” in fata camerelor de luat vederi e o chestiune care, probabil, se invata in familia Marin (ride).
Cealalta surpriza placuta e insusi Istanbulul, care m-a facut, cumva, invidios. La urma urmei, i-am batut pe turci pe unde i-am prins: si la Podu Inalt, si la Rovine, si pe Ghencea… Si atunci de ce Istanbulul arata ca un oras cum poate Bucurestii vor arata abia peste 75 de ani…?”

La filmari au fost prezenti Dragos Olteanu si Alexandra Darvariu din partea Publicis, si Dan Zloteanu, Adrian Puiu si Adriana Nestoriuc din partea L’Oreal Romania.

Despre publicis

Grupul Publicis ocupa locul I in Europa in industria de publicitate, la nivel mondial fiind al patrulea mare grup de comunicare din lume in SUA grupul clasandu-se pe locul III. Acesta este prezent in 229 de orase din 109 tari si are in acest moment un numar de peste 35.000 de angajati.

Publicis Romania este una dintre cele mai mari agentii de publicitate full-service din Romania care a fost infiintata in 1995 si detine in portofoliu clienti precum: Averea, British Airways, Domeniile Tohani, Groupe Seb, Germanos, Garnier, HP, L’Oreal, Renault, OMV, Podravka, SAB Miller, Ulker, Vel Pitar, Wienerberger, Whirlpool etc.

Razvan Durlan
PR Manager

PUBLICIS RELATIONS

40, Popa Soare Str., Bucharest 2, Romania
Phone: (4021)3100641, Fax (4021)3100649
razvan.durlan@publicis-relations.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/publicis/andreea-marin-continua-colaborarea-cu-garnier