Luptam împotriva cancerului pentru a-i apara pe oameni!

BUCURESTI - 21 noiembrie 2005

Comunicat tip General in Sanatate

Caravana FABC este prima campanie de educare şi informare a Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din Romania. Aceasta a debutat la Constanţa în urmă cu o luna de zile cu o serie de activităţi dedicate bolnavilor de cancer.

Caravana a a continuat în oraşele Braşov, Târgu Mureş, Cluj si Bucuresti. Caravana a pus accetul în primul rând pe informarea populaţiei şi a pacienţilor, pe respectarea şi constientizarea drepturilor acestora şi pe susţinerea de care trebuie să beneficieze fiecare bolnav din partea psihologilor, a familiei si a prietenilor.

În România se estimează că există în acest moment aproximativ 400.000 de bolnavi cu diferite forme de cancer, iar numărul lor creşte rapid. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât fondurile insuficiente şi lipsa resurselor din sistemul public de sănătate este în continuare extrem de pronunţată.

În aceste săptămâni, caravana FABC a transmis mesajul său prin toate demersurile si actiunile sale, sensibilizând în acelaşi timp lumea medicală, reprezentanţii în teritoriu ai instituţiilor statului şi mass-media. Este pentru prima dată când în Romania are loc o acţiune atât de importantă de informare şi educare pe plan naţional, promotorii acesteia fiind mai multe asociaţii care alcătuiesc acum Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a fost constituită pentru a promova drepturile fundamentale ale bolnavilor de cancer din România, facilitându-le acestora accesul imediat şi neîngrădit la metodele de prevenire, tratament şi îngrijire.

Şi-au unit forţele în acest proiect cinci asociaţii de profil din toate zonele ţării:
Societatea Română de Cancer – Cluj
Asociaţia Română de Cancer, grupul “Destine Comune” – Tg.Mureş
Asociaţia Bolnavilor de Cancer din România – Braşov
Asociaţia Oncologic Rom – Constanţa
Asociaţia Bolnavilor de Cancer – Bucureşti

Federaţia este deschisă tuturor organizaţiilor care vor să se alăture acestui demers.

Caravana FABC este un demers unic în România prin care bolnavilor de cancer li se alătură “vocea puternica” a Federatiei. Aceasta îi va sprijini în lupta cu boala şi îi va ajuta să îşi câştige şi să îşi promoveze drepturile.

“Prin aceasta campanie, FABC isi propune sa faca cunoscut faptul ca doreste sa capete statutul de partener strategic cu institutiile reprezentative ale statului in vederea cresterii masurilor de preventie si imbunatatirea tratamentului pentru bolnavii de cancer. Dorim sa devenim parteneri de dialog in stabilirea politicii si strategiei in programul national de oncologie. Vom face lobby si advocacy pentru modificari legislative si sustinere in fata organelor abilitate ale statului – Ministerul Sanatatii, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate – a intereselor bolnavilor” a declarat Marlene Farcas, presedintele Societatii Romane de Cancer.

In Bucuresti, cea mai des intalnita afectiune oncologica de natura maligna este tumora de san, o statistica a anului trecut indicand la nivelul capitalei un numar de peste 15.000 de cazuri in regim de spitalizare. O incidenta tot mai crescuta o au si tumorile de plamani, de col uterin si de colon.

“Acum suntem şi mai uniţi în această luptă crâncenă cu boala. Federaţia va veghea şi va avea ca principală grijă ca orice om atins de o formă de cancer, să poată supravieţui în conditii de trai civilizate, să-i fie respectate drepturile şi să aibă acces la metodele de îngrijire şi tratament de care are urgentă nevoie” a declarat Corina Alexandru, presedintele Asociatiei Oncologic Rom.

Despre publicis

Cancerul reprezintă în prezent una dintre cele mai mari probleme de sănătate ale Europei si a întregii lumi. În fiecare an aproape două milioane de europeni sunt diagnosticaţi cu cancer, iar această boală este responsabilă pentru mai mult de un sfert
din toate decesele din Europa. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat că ratele de îmbolnăvire de cancer ar putea creşte cu 50% până în anul 2020.

In urmatorii ani, legislatia Uniunii Europene isi va spori influenta in vederea asigurarii unor servicii corespunzatoare pentru bolnavii de cancer in toate statele membre.Ca tara in curs de aderare la Uniunea Europeana, Romania va trebui sa se alinieze in cel mai scurt timp recomandarilor venite din partea organismelor competente ale Comunitatii Europene. FABC se va implica activ astfel incat aceste recomandari sa fie introduse in cel mai scurt timp posibil si va veghea ca ele sa fie repectate de catre institutiile din Romania care au atributii in acest sens.

Razvan Durlan
razvan.durlan@publicis-relations.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/publicis/luptam-impotriva-cancerului-pentru-a-i-apara-pe-oameni