Publicis Romania a lansat primul cotidian popular din Romania

BUCURESTI - 12 mai 2005

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Averea este cea mai noua publicatie din peisajul romanesc al mass-media pe care agentia de publicitate Publicis Romania a lansat-o incepand cu data de 11 mai a.c in prezenta Presedintelui tarii si a Primului ministru al Romaniei.

In Romania exista un important segment de cititori pentru un cotidian de orientare popular crestin democrata. Au fost incercate pana acum diverse formule editoriale cu un continut popular fara esenta sau cu accent pe senzational cu orice pret. Era nevoie pe piata romaneasca de un cotidian de tip generalist cu pondere pe informatia economica, care isi propune sa promoveze valorile europene din perspectiva crestin democratiei.

Averea este primul cotidian romanesc de stiri, comentarii si tendinte de business, explicatii despre fenomene economico - sociale, tehnologice, culturale, politice, date statistice, comparatii, editat la standarde editoriale si grafice occidentale, conceput de un grup de jurnalisti cu o mare notorietate, analisti prestigiosi, editorialisti si comentatori de marca, care vor promova o politica editoriala afiliata Dreptei moderne europene.

Managementul acestui proiect este asigurat de Sorin Rosca Stanescu, unul dintre cei mai reputati ziaristi din Romania si directorul trustului de presa "Ziua". Colectivul redactional va fi construit in jurul personalitatii lui Radu Calin Cristea, cunoscut mai ales pentru comentariile sale extrem de pertinente de la Radio Europa Libera.

“Creatia si realizarea efectiva a campaniei de lansare a cotidianului Averea s-a facut cu o viteza uluitoare. Mi-a fost frica sa vad ce a iesit cand agentia ne-a sunat sa ne prezinte rezultatele. Mi-era frica pentru ca a fost totul foarte din scurt. Cu toate acestea suntem extrem de incantati de rezultat. Este ceea ce ne-am dorit si suntem convinsi ca este o campanie de succes, motiv pentru care vrem sa multumim agentiei Publicis Romania, in special echipei cu care am dezvoltat acest proiect, si nu in ultimul rand lui Teddy Dumitrescu, presedintele acestei agentii” a declarat la lansare Radu Budeanu, Directorul cotidianului.

Averea isi propune sa se adreseze unui public elevat, interesat de informatii economice, politice, sociale si culturale prezentate intr-o maniera clara, care sa explice functionarea mecanismelor economice si politice dincolo de o descriere jurnalistica a faptelor. Datorita continutului editorial si a modului de prezentare, ziarul se situeaza intre publicatiile economice de specialitate si cotidienele de informatie generala.

Noul cotidian urmareste sa fie o lectura facila dar nu simplista, care sa ajute cititorul sa inteleaga fenomene economice complexe si modul in care acestea ii pot afecta afacerea, domeniul de activitate sau locul de munca. Prin formatul de tip broadsheet cu 12 pagini, cotidianul Averea apare zilnic pe piata de luni pana sambata, fiind editat pentru inceput intr-un tiraj de 55.000 exemplare. Este distribuit national si poate fi achizitionat la pretul de 10 lei noi.

Despre publicis

Din echipa redactionala Averea care a “briefat” agentia a facut parte: Sorin Rosca Stanescu - fondator, Radu Budeanu - director, Margarita Geica – redactor sef.

Cele trei spoturi realizate pentru campania de lansare a cotidianului Averea (“Pasarea”, “Recompensa” si “Alpinistul”) au abordari diferite, dar bazate pe acelasi concept de 1% hartie, fiecare dintre acestea demonstrand valoarea noului cotidian.

“Am incercat sa spunem in fiecare spot ca Averea este un ziar valoros, personajul principal recurgand de fiecare data la anumite tertipuri tocmai pentru a nu distruge ziarul. In cele doua zile cat a durat filmarea spoturilor, am inceput sa invatam chiar si finlandeza, atat de bine ne-am inteles cu cei doi regizori straini, Juha si Lauri. Cat despre ideea spoturilor, pana si porumbeilor le-a placut ideea creativa acestia jucandu-si foarte bine rolurile” au declarat la unison creativii de la Publicis Romania, echipa formata din: Dragos Olteanu – Creative Director, Razvan Soare – copywriter, Vali Petridean – Art Director, Dan Frinculescu – Copywriter, Aura Gheorghiu – Copywriter, Daniel Raicea – strategie, Loredana Popasav – Group Account Director. Filmarile au apartinut casei de productie Animotion, echipa regizorala fiind alcatuita din Lauri Haukkamaa si Juha Lahti, de la HOBO Films Finlanda.

Razvan Durlan
PR Manager

PUBLICIS RELATIONS

40, Popa Soare Str., Bucharest 2, Romania
Phone: (4021)3100641, Fax (4021)3100649

razvan.durlan@publicis-relations.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/publicis/publicis-romania-a-lansat-primul-cotidian-popular-din-romania