Dj Escu este noul lucrator din Fabrica deMenta de la Radio 21

BUCURESTI - 1 octombrie 2008

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Zbarnaie productia de dementze in Fabrica deMenta de la Radio 21! Maistrii Orlando si Popescu Razvan, alaturi de Blaj si Bubanu, muncesc inca de dinainte sa rasara soarele si hat, mult dupa ce apune, pentru ca productia de hihihi-uri la hectar sa fie, in fiecare zi, cat mai spornica! Si de la 1 octombrie, inca doua brate, un creier, o inima larga si o super voce s-au alaturat muncitorilor din Fabrica deMenta!

Toate apartin lui DJ Escu, care a spus “Buna dimineata!” ascultatorilor de radio de pe o noua frecventa: cea a Fabricii deMenta. El intra in echipa Radio 21 dupa multi ani de Pro FM si emisiuni TV si le va tine isonul lui Popescu si Orlando, in direct in studioul Fabricii, zi de zi.
Dupa prima lui dimineata in Fabrica deMenta, Escu a declarat: “Am avut emotiile normale oricarui inceput, dar Fabrica noastra este vizitata de atatea personalitati, de la cele politice la cele artistice, incat pana la sfarsitul emisiei am uitat de mine si m-am distrat copios alaturi de Popescu si Orlando..M-am bucurat de faptul ca foarte multi ascultatori mi-au trimis mesaje de „Bun venit” si sunt nerabdator sa continuam dementele in stilul Radio 21”.

De ce inca un DJ in echipa matinalului?

“Asa am gandit proiectul Fabrica deMenta de la bun inceput: cu trei oameni, dintre care doi buni comentatori si animatori, iar al treilea foarte talentat la voci. Acum echipa este completa, in formula Orlando, Popescu si Escu, plus Blaj si Bubanu care asigura toata partea de materiale si pastile produse”, spune Alexandru Macavei, director executiv Radio 21.

Fabrica deMenta duduie de voie buna! Ca altfel creste tara cand se munceste cu veselie si chef de viata, oameni buni! In fiecare dimineata, de la 06:30 la 10:00, la Radio 21!

Despre Radio 21 Romania

www.radio21.ro
Laura Chivu
Oblio. Events. PR. Smile
laura.chivu@radio21.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/radio-21-romania/dj-escu-este-noul-lucrator-din-fabrica-dementa-de-la-radio-21