Festivalul „George Enescu” – difuzat in direct la Radio Romania Muzical si Radio Romania Cultural

BUCURESTI - 30 august 2007

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Radio România este pregătit pentru a transmite live concertele din cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, un maraton cultural derulat pe parcursul a 24 de zile.
Sâmbătă, 1 septembrie, începând cu ora 20.00, Radio România Muzical, Radio România Cultural şi Studiourile Regionale Timişoara, Iaşi şi Tg. Mureş vor transmite în direct concertul de deschidere al festivalului, care va reuni nume dintre cele mai importante ale artei vocale româneşti, artişti prezenţi frecvent pe scenele lirice de prestigiu ale lumii: Elena Moşuc, Carmen Oprişanu. Alături de ei se va afla Orchestra Operei Naţionale din Bucureşti condusă de Gheorghe Costin. În pauza transmisiunii directe realizate de Luminiţa Arvunescu vor fi puse în undă interviuri cu soliştii concertului.

Pentru prima dată melomanii se vor putea bucura şi de transmisia live prin internet a concertelor din festival, în condiţii de excelentă calitate tehnică.
Va reamintim ca Societatea Română de Radiodifuziune şi-a asumat promovarea, pe toate posturile, a Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, urmând să fie realizate 55 de emisiuni - transmisiuni directe de la Ateneul Român, Sala Mare şi Sala Mică a Palatului. Emisiunile vor fi transmise la Radio România Cultural şi Radio România Muzical, posturi care vor dedica, în perioada 1-24 septembrie, 45 de minute pe zi (ora 13.15) Agendei Festivalului „George Enescu”, iar ascultătorii vor afla toate informaţiile atât despre concertele zilei precedente, cât şi despre cele ale zilei în curs. Radio România va înregistra, pentru radiodifuzare ulterioară, spectacolele de operă înscrise pe agenda festivalului. Un număr important de concerte va fi oferit Uniunii Europene de Radio.
La festival vor participa Formaţiile Muzicale Radio: Orchestra Naţională, Orchestra de Cameră, Corul Academic, Big Band-ul Radio, Corul de copii şi Cvartetul VOCES. Interviurile cu artiştii care vor concerta în cadrul Festivalului şi declaraţiile acestora vor ocupa un loc primordial în emisiunile realizate în timpul acestui eveniment şi transmise pe posturile Radio România. Un punct fierbinte al acestei impresionante manifestări culturale îl constituie Piaţa Festivalului (Piaţa Revoluţiei), acolo unde posturile România Cultural şi România Muzical vor organiza, fiecare, câte un weekend dedicat muzicii.

Despre Radio România

Radio România - Forţa cuvântului

Directia Comunicare si Marketing
Telefon: 021/303.1431
Fax: 021/ 303.1713
comunicareinterna@srr.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/radio-romania/festivalul-george-enescu-difuzat-in-direct-la-radio-romania-muzical-si-radio-romania-cultural