La multi ani, Radio Târgu-Mureş!

BUCURESTI - 1 martie 2008

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Radio Targu Mures sarbatoreste astazi 50 de ani. Cu bucuria traversarii primei jumatati de secol de existenta, Studioul Regional de Radio Târgu-Mureş îşi invocă şi evocă SEMNALUL DINTÂI : ziua de 2 martie 1958.

Radio Targu Mures – “Un radio de cuvant” - a devenit treptat instituţia de presă cu cea mai mare pregnanţă, dobândind succesul de audienţă în zonă. Începuturile RTM sunt legate de momentul alegerile de deputaţi în Marea Adunare Naţională şi Sfaturile Populare din 2 martie 1958. Atunci vocea primului crainic lansa în eter semnalul: „Aici Târgu-Mureş, pe 261 şi 330 M lungimi de undă. Dragi Ascultători, Bună dimineaţa! Cu prilejul deschiderii emisiunilor noastre, pe Dumneavoastră, Dragi Ascultători, Vă salutăm din toată inima!”

La Radio Targu Mures au fost redate momente importante ale istoriei, de la entuziasmul prezentării la urne, cu vigilenţa cenzurii din Studioul 4 –supranumit camera de tortură–, pana la indemnul telefonic al preşedintelui Radiodifuziunii Române, din ziua de sâmbătă, 12 ianuarie 1985, de a opri transmisia: „Din acest moment nu mai difuzaţi nimic!”. Timp de 5 ani, ca şi profesioniştii celorlalte teritoriale, Radio Targu Mures a fost oprit, pana in data de 22 decembrie 1989, cand Radioul şi-a regăsit, cu demnitate, ascultătorii.

Astazi, la cei 50 de ani, Radio Targu Mures se mandreste cu profesionisti care dialogheaza cu libertatea, urmeaza cursuri de perfecţionare la studiouri publice din Europa, în special la cele olandeze, sunt invitaţi la lectorate cu radiofonişti străini, la colocvii şi festivaluri internaţionale de jurnalism, au o Universitate Radio de Vară, la Sibiu si folosesc tehnica moderna.



In zona sa de acoperire (Mures, Harghita, Covasna, Brasov si Sibiu) Radio Targu-Mures este singurul post care emite atat in romana cat si in maghiara ( 50 de ore pe saptamana), germana (6 ore si 20 de minute pe saptamana) si limba rroma ( 45 de minute pe saptamana).


Consecventi sloganului “Un radio de cuvant!”, jurnalistii RTM trateaza actualitatea, in reportaje incisive si dese ori incomode si se implica in acelasi timp in dezvoltarea valorilor comunitatii prin programe de substanta. Printre acestea: “Manualul de cultura”, program ce poarta saptamanal realizatorii in sate uitate de lume, in care oamenii invata de la postul public de radio ce inseamna un concert sau o piesa de teatru, precum si programul “Senior al Targului Mures”, in care, lunar, in cadrul unui eveniment special, cu public, se readuce in memoria ascultatorilor si se ofera “insemnele de senior” unei personalitati are a contribuit de-a lungul timpului la progresul comunitatii.


“Radio Targu Mures confirma ca puterea va apartine in viitor radiourilor regionale. Dinamismul postului, puterea sa de adaptare la piata, multiculturalitatea afirmata in programele sale il recomanda ca radio european, modern si implicat profund in problemele comunitatii”, a afirmat Maria Toghina, Presedinte Director General al Societatii Romane de Radiodifuziune, prezenta, impreuna cu membrii Comitetului Director al SRR, la manifestarile organizate la Targu Mures.

Despre Radio România

Radio România - Forţa cuvântului
Serviciul Comunicare
str. General Berthelot nr. 60-64, sector 1, Bucuresti
tel: 303.1431
comunicareinterna@srr.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/radio-romania/la-multi-ani-radio-targu-mures