O noua premiera Angela Gheorghiu la Radio Romania Muzical

BUCURESTI - 10 iunie 2008

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Duminica, 15 iunie 2008, ora 11.00, Radio Romania Muzical prezinta in premiera romaneasca opera „Marius et Fanny” de Vladimir Cosma, cu Angela Gheorghiu si Roberto Alagna in rolurile principale.

„Marius et Fanny” este prima opera scrisa de compozitorul Vladimir Cosma, cunoscut in special pentru muzica sa de film – Marele blond si Aventurile rabinului Jacob sunt doar doua dintre cele mai mari succese. Vladimir Cosma s-a nascut in 1940 la Bucuresti si a emigrat in Franta in anul 1963.

Opera „Marius et Fanny” a fost prezentata in prima auditie absoluta la Opera din Marsilia in 4 septembrie 2007 si a fost o comanda a primariei din Marsilia, orasul natal al lui Marcel Pagnol, dupa scrierile caruia a fost realizat libretul.

Vladimir Cosma a compus partitura personajelor principale special pentru Angela Gheorghiu si sotul ei Roberto Alagna. Cei doi cantareti apar si pe CD-ul lansat de casa Larghetto Music in 29 aprilie 2008, discul pe care publicul din Romania are ocazia sa-l asculte in premiera la Radio Romania Muzical.

Inregistrarea a fost realizata in compania celebrei Orchestre Simfonice din Londra, dirijată chiar de Vladimir Cosma.

„Marius si Fanny” este o lucrare care se adreseaza tuturor categoriilor de public; este o opera foarte accesibila, care recreeaza atmosfera muzicala a anilor 1930 din Franta.
In curand, pe piata va aparea si un DVD cu acest spectacol de opera.

Discul programat in 15 iunie la emisiunea O/RA de la Radio Romania Muzical este un dar pe care Angela Gheorghiu l-a facut realizatoarei emisiunii Ligia Ardelean si, implicit, tuturor ascultatorilor Radio Romania Muzical.

Despre Radio România

Radio România - Forţa cuvântului
Serviciul Comunicare
str. General Berthelot nr. 60-64, sector 1, Bucuresti
tel: 303.1431
comunicareinterna@srr.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/radio-romania/o-noua-premiera-angela-gheorghiu-la-radio-romania-muzical