Vânzări anuale de trei miliarde de euro la tâmplărie termoizolantă, până în 2011

BUCURESTI - 22 mai 2008

Comunicat tip General in Constructii

Viitorul ferestrelor romanesti se discuta la Crowne Plaza!
Astazi, in cadrul Complexului Crowne Plaza din Capitala, se desfasoara Conferinta Internationala pentru Sisteme de Tamplarie si Fatade EURO-Fereastra 2008, editia a II-a. Manifestarea reuneste anual reprezentanti ai celor mai importante companii autohtone specializate in productia /comercializarea de tamplarie din PVC, aluminiu şi lemn stratificat. Cifra de afaceri totala a firmelor participante depaseste 500 de milioane de euro.
Evenimentul este organizat de revista Fereastra, în colaborare cu institutul IFT Rosenheim - Germania (partener tehnic) şi organizatiile profesionale din bransa de ferestre(PPTT - Patronatul Producătorilor de Tamplarie Termoizolantă şi PGFF - Patronatul Producătorilor şi Montatorilor de Geamuri, Ferestre şi Faţade).

Vânzări anuale de trei miliarde de euro la tâmplărie termoizolantă, până în 2011


Până în anul 2011, vânzările anuale de tâmplarie termoizolantă se vor tripla şi ar putea depăşi nivelul de trei miliarde de euro. Aceasta este concluzia unui studiu de ultima ora realizat de departamentul de analize de piaţă al revistei Fereastra pe un grup de 229 de producători de tâmplărie ce activează pe piaţa românească.

În prezent, piaţa tâmplăriei termoizolante din România se află într-o etapă susţinută de creştere. În acest domeniu există circa 6.000 de companii, din care mai mult de 3.000 de firme declară producţia de ferestre ca fiind principalul obiect de activitate. Potrivit estimării specialiştilor, volumul cifrei de afaceri din branşă depăşeşte un miliard de euro pe an, preconizându-se o triplare a acestei valori în următorii 3-4 ani. În 2007 s-a evidenţiat o crestere de aproximativ 30% a activităţii firmelor din industria de profil, nivel confirmat şi prin declaraţiile managerilor societăţilor din branşă.

La două ferestre din PVC livrate corespunde una din aluminiu!

În prezent, se constată că beneficiarii din România optează, în principal, pentru achiziţia de ferestre/uşi din PVC (circa 60%), peste 30% preferă aluminiul, diferenţa fiind reprezentată de cei care achiziţionează ansambluri din lemn stratificat sau materiale compozite. Din punct de vedere al sistemelor din PVC utilizate la execuţie, se remarcă faptul că profilele tricamerale au fost mai puţin folosite în comparaţie cu cele pentacamerale, faţă de situaţia din 2006, când gradul de întrebuinţare a sistemelor cu 3 camere a fost de 45% şi 30% la cele cu 5 camere.

Pe segmentul tâmplăriei din aluminiu s-a consemnat – şi în 2007 – o tendinţă ascendentă. Situaţia pozitivă s-a datorat continuării ritmului susţinut de investiţii în construcţia de imobile de birouri şi spaţii comerciale, lucrări în cadrul cărora sistemele metalice deţin o pondere de peste 95%. Deşi majoritatea proiectelor de reabilitare termică a locuinţelor au fost concepute şi realizate cu ferestre din PVC, companiile specializate în execuţia de tâmplărie din aluminiu au reuşit - în mare măsură - să modifice raportul utilizării celor două materiale (acesta este, în prezent, de 2 la 1 în favoarea PVC-ului).

La ansamblurile din lemn, deşi în România nu sunt disponibile studii de piaţă relevante, cota de utilizare a acestor sortimente este plasată de specialişti în intervalul 3,5% - 10% din total. Dacă se ia în calcul, pentru anul 2007, o valoare totală a livrărilor de tâmplărie termoizolantă situată la un miliard de euro, rezultă că vânzările de ferestre din lemn stratificat au însumat cel mult 100 de milioane de euro.

Fiecare bucureştean a cheltuit în medie aproape 300 de lei pentru tâmplărie

Reabilitarea termică a imobilelor multietajate (blocuri de locuinţe) reprezintă una dintre premisele favorabile expansiunii susţinute a vânzărilor de tâmplărie în perioada următoare. Orientarea beneficiarilor spre achiziţia unor ansambluri de calitate poate fi explicată şi datorită faptului că ferestrele sunt bunuri de folosinţă îndelungată, cu o durată medie de exploatare de 40 de ani.


Consideraţi a fi 'ceasornicarii construcţiilor', specialiştii firmelor de tâmplărie termoizolantă alocă anual fonduri importante în vederea efectuării de investiţii pentru dezvoltare, majorarea capacităţii de fabricaţie şi execuţia de produse performante. Potrivit analizei realizate de revista Fereastra, structura actuală a vânzărilor de tâmplărie pe zone geografice coincide cu distribuţia puterii de cumpărare a locuitorilor, ceea ce înseamnă că avantajele achiziţiei/instalării de ferestre/uşi sunt conştientizate bine de populaţie. Se remarcă faptul că, anul trecut, un bucureştean a investit pentru achiziţia de tâmplărie modernă aproape 300 RON (246 lei + TVA), respectiv de 2,5 ori mai mult decât o persoană ce trăieşte în zona de sud a României. Cu o medie de 143 lei/locuitor alocaţi pentru procurarea de ferestre, locuitorii din zona Moldovei au depăşit cu 25% valoarea lucrărilor executate de cei din sudul ţării (108 lei/locuitor).

Viitorul ferestrelor româneşti se discută la Crowne Plaza

Astăzi, în cadrul complexului Crowne Plaza - Bucureşti, se desfăşoară Conferinţa Internaţională pentru Sisteme de Tâmplărie şi Faţade EURO-Fereastra 2008, ediţia a II-a. Manifestarea reuneşte reprezentanţii celor mai importante companii autohtone, specializate în producţia/comercializarea de tâmplărie termoizolantă din PVC, aluminiu şi lemn stratificat.
Cifra totală de afaceri a firmelor participante însumează peste 500 de milioane de euro, respectiv aproape jumătate din volumul pietei.

Evenimentul este organizat de revista Fereastra, în colaborare cu institutul IFT Rosenheim - Germania (partener tehnic) şi organizaţiile profesionale din branşa de ferestre (PPTT - Patronatul Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă şi PGFF - Patronatul Producătorilor şi Montatorilor de Geamuri, Ferestre şi Faţade).

Simpozioanele sunt susţinute în trei sesiuni distincte, iar conferinţa abordează teme cu un grad ridicat de complexitate tehnică, scopul declarat fiind cel al furnizării informaţiilor de actualitate cu privire la noile exigenţe legislative şi la produsele inovatoare disponibile pe plan internaţional. Dintre cele mai interesante subiecte dezbătute cu acest prilej, se disting: analiza şi perspectivele pieţei comunitare de tâmplărie; eficienţa energetică a imobilelor moderne, marcajul european de conformitate (CE) şi controlul producţiei în fabrică; optimizarea termoizolării ferestrelor din lemn; modificări ale standardului european de faţade cortină; fabricaţia modelelor cu sticlă lipită - de la prototip la producţie de serie; materiale siliconice pentru execuţia de pereţi cortină etc.

IMPORTANT! Pentru ilustrarea materialului cu imagini de la eveniment, vă rugăm să accesaţi link-ul: http://www.eurofereastra.ro/imagini.rar

Despre Rampa Invest srl

Informatii suplimentare gasiti pe site-ul www.eurofereastra.ro

Contact de presă: Vasile Diaconu
Tel.: 021.336.04.16 / 0744-33.00.85
E-mail: office@fereastra.ro
site: www.fereastra.ro ; www.eurofereastra.ro
office@fereastra.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/rampa-invest-srl/vanzari-anuale-de-trei-miliarde-de-euro-la-tamplarie-termoizolanta-pana-in-2011