Premierele tehnologice si demonstratiile de exercitii tactice, atractiile EXPOMIL 2013

BUCURESTI - 1 octombrie 2013

Comunicat tip General in Industrie

Intre 26 si 29 septembrie, in cadrul Centrului Expozitional ROMEXPO a avut loc cea de a VIII-a editie a Expozitiei Internationale pentru Echipament Militar – EXPOMIL. Timp de patru zile, Pavilionul Central si platformele adiacente au gazduit tehnologii de ultima ora si demonstratii interesante.

Premierele tehnologice si demonstratiile de exercitii tactice, atractiile EXPOMIL 2013

Gazduind 70 de companii din Romania si din Belgia, Canada, Franta, Italia, Statele Unite ale Americii si Marea Britanie, EXPOMIL 2013 a adus in fata publicului o serie de noutati din domeniu.

Gepard GM6 Lynx, o arma produsa integral in Romania si care deja a atras atentia fortelor de aparare din alte tari sau transportorul amfibiu IVECO AV 8X8, prezentat in premiera de catre compania Digital Bit au fost doar doua dintre vedetele acestei editii.

Destinat atat specialistilor cat si publicului larg, EXPOMIL a faciltat schimbul de experienta dintre profesionistii din tara noastra si cei de peste hotare, demonstrand inca o data ca Romania este o entitate importanta in domeniu, produsele noastre si potentialul uman fiind apreciate la nivel mondial.

Pentru familii, weekend-ul petrecut la EXPOMIL a fost o adevarata incantare. Copii si parinti au testat pe rand elicopterul, tancurile, masinile si motocicletele de interventie aduse in cadrul targului, iar demonstratiile oferite de catre partenerii evenimentului au fost alte puncte de interes.

“Ne-am dorit si am reusit sa aducem vizitatorilor inca o manifestare calitativa, iar EXPOMIL 2013 a avut toate ingredientele unui eveniment de succes: noutati tehnologice prezentate in premiera, demonstratii atractive, cadrul propice pentru stabilirea de colaborari nationale si internationale, numar mare de participanti si vizitatori” declara Mariana Suciu, Director General, ROMEXPO S.A.

In aceeasi perioada cu EXPOMIL, la ROMEXPO au mai avut loc targurile COSMETICS BEAUTY HAIR, MODEXPO, TARGUL GHIDUL MIRESEI si WELLNESS SHOW, evenimente ce au atras in total 28.000 de vizitatori.

EXPOMIL 2013 a fost organizat de ROMEXPO SA impreuna cu Ministerul Economiei, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justitiei, Serviciul Roman de Informatii, Asociatia Patronala Romana a Producatorilor de Tehnica Militara - PATROMIL si Organizatia Patronala din Industria Aeronautica Romana - OPIAR.

Va asteptam la editia a IX-a EXPOMIL – Expozitia Internationala pentru Echipament Militar, ce va avea loc in 2015!

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/romexpo/premierele-tehnologice-si-demonstratiile-de-exercitii-tactice-atractiile-expomil-2013