Un îndemn la o viață sănătoasă și echilibrată prin mărcile poștale românești
BUCURESTI - 10 iunie 2013
Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Media / Publicitate, Sanatate
Romfilatelia continuă promovarea unui stil de viață armonios și introduce în circulație emisiunea Trăiește Sănătos!, adăugând la tematica inițiată în anul 2012 o nouă serie de mărci poștale. Imaginile acestora ilustrează sugestiv resursele naturale care ar trebui să stea la baza unei alimentații sănătoase, cum ar fi: mierea, nucile, alunele, fructele de pădure (zmeura, afinele și murele) și scorțișoara.
Aceste alimente sunt prezențe esențiale pentru sănătate și buna funcționare a organismului, întrucât asociază la proprietățile nutritive de excepție, proprietăți terapeutice cunoscute și folosite benefic de medicina tradițională.
Emisiunea de mărci poștale este alcătuită din patru timbre , cu valorile nominale de 1 leu, 1,40 lei, 6 lei și respectiv 8,10 lei, un plic prima zi, un plic de corespondență format DL și o carte poștală semiilustrată. Ca forme de machetare, au fost folosite colița dantelată, coala de 28 de timbre și minicoala de 8 timbre + 1 vinietă.
Îndemnul transmis de mărcile poștale este accentuat și prin albumulul filatelic special, realizat în tiraj limitat de 400 de exemplare și echipat cu colița dantelată cu cele 4 timbre ale emisiunii, având elemente grafice în folio aur și un plic „prima zi” cu ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur.
Începând cu ziua de vineri, 7 iunie 2013, emisiunea de mărci poştale Trăiește Sănătos! va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.