NESS Romania în “Topul celor mai bune 100 companii pentru care să lucrezi”

BUCURESTI - 10 octombrie 2007

Comunicat tip General in IT&C

Bucureşti, 10 Octombrie 2007, Ness Romania, filială a companiei Ness Technologies, furnizor global de servicii şi soluţii IT, a anunţat astăzi includerea în cea de a treia ediţie, extinsă, a “Topului celor mai bune 100 companii pentru care să lucrezi”, editat de revista Capital în colaborare cu Gfk Romania, ocupând un onorant loc 59.

Studiul care a stat la baza “Top 100 cele mai bune companii pentru care să lucrezi”, realizat de Institutul de cercetare de piaţă GfK România şi promovat sub sloganul “Angajaţii au decis”, s-a bazat pe chestionare adresate angajaţilor celor 150 de companii care au acceptat această provocare, din cele 360 invitate să participe. Cele 37 de criterii de evaluare au fost grupate in patru mari categorii: condiţiile de muncă, calitatea colaborării în companie, pachetul salarial şi avantajele salariale şi nu în ultimul rând condiţiile de dezvoltare profesională. Topul este singurul de acest gen din Romania, evaluările efectuate reflectând percepţia angajatului asupra importanţei fiecăruia dintre cele 37 de criterii şi a gradului de mulţumire a angajatului faţă de felul în care fiecare criteriu este întrunit de compania angajatoare.

“Utilitatea acestor date contează pentru angajator, care beneficiază de o imagine de ansamblu asupra nemulţumirilor propriilor angajaţi. Şi nu în ultimul rând, contează pentru angajaţi, care, atâta timp cât li se cere părerea, se simt valorizaţi”, a afirmat Anca Chilom, editor coordinator Topuri Capital.

La Ness, angajaţii companiei reprezintă cel mai de preţ bun. Profesionalismul, inovaţia, spiritul de echipă şi dedicaţia pentru munca depusă au fost esenţiale pentru realizările trecute şi sunt vitale pentru succesul nostru viitor. Industria IT pregăteşte un viitor generos celor care vor miza pe importanţa politicii de HR în cadrul unei companii. Resursele umane în business sunt esenţiale, începând cu procesul de recrutare şi continuând cu trainingul, fidelizarea şi motivarea angajaţilor. Mai ales pe această piaţă, câştigător este angajatorul care a pariat pe cartea motivării angajatului şi nu a încorsetării lui, a declarat Gabriel Mardarasevici, director general al Ness Romania.



Despre S.C. NESS ROMANIA SRL

Despre Ness Romania

Ness Romania activează, din 2005, ca filială a companiei Ness Technologies, furnizor global de servicii şi soluţii IT create pentru a mări competivitatea şi eficienţa clienţilor, cu specializări în outsourcing şi offshore, integrare de sisteme şi dezvoltare de aplicaţii, software şi consultanţă, asigurarea calităţii şi instruire. Ness deserveşte un portofoliu de peste 500 de companii listate la bursă, atât din sectorul public cât şi din sectorul privat. Având peste 7,500 de angajaţi, Ness îşi desfăşoară activitatea internaţională în 16 ţări din America de Nord, Europa şi Asia Pacific şi are dezvoltate numeroase alianţe şi parteneriate în întreaga lume.


Persoana de contact: Liliana Muraru, Director Marketing, telefon: 021/3005518, mobil: 0722 400 731;
e-mail: ness@ro.ness.com
ness@ro.ness.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/s-c-ness-romania-srl/ness-romania-in-topul-celor-mai-bune-100-companii-pentru-care-sa-lucrezi2