S&T continuă să fie cel mai important furnizor de servicii şi sisteme integrate ERP în România

BUCURESTI - 15 octombrie 2009

Comunicat tip General in IT&C

Studiul Pierre Audoin Consultants arată că S&T România se clasează pe primul loc în clasamentul furnizorilor de servicii ERP cu o cotă de piaţă de 12% în 2008

Cu o prezenţă de 15 ani pe piaţa locală, S&T România sprijină permanent mediul de afaceri în adoptarea soluţiilor IT cele mai potrivite pentru atingerea obiectivelor stabilite de companii şi oferă servicii IT profesionale de cel mai înalt nivel. Eforturile depuse de S&T sunt certificate permanent de rezultatele studiilor de piaţă publicate de companiile de cercetare specializate. Cel mai recent studiu dat publicităţii de Pierre Audoin Consultants (PAC), „ERP România 2009”, stabileşte ierarhiile companiilor care distribuie aplicaţii ERP şi a celor care furnizează servicii asociate acestor tipuri de soluţii, în baza rezultatelor obţinute în anul 2008.

Conform rezultatelor acestui studiu, S&T România continuă să fie cel mai important furnizor de servicii asociate soluţiilor ERP, poziţie menţinută şi în clasamentul integratorilor de sisteme ERP. Performanţa obţinută este superioară cu 20% în comparaţie cu cea înregistrată de ocupantul locului 2 în acest clasament. S&T România deţine, astfel, o cotă de aproximativ 12% din piaţa serviciilor ERP, o piaţă al cărui volum este sensibil egal cu cel generat de piaţa produselor ERP. Echilibrul dintre aceste două categorii de pieţe se va păstra în perioada următoare, analiştii PAC estimând o creştere medie anuală pentru următorii 5 ani mai mare cu 1,5-2 puncte procentuale în favoarea pieţei de servicii ERP.

În ceea ce priveşte pieţele verticale, segmentul producţiei industriale a continuat să genereze cel mai important volum de încasări – 26% din totalul pieţei de produse şi servicii ERP. Cu o cotă de piaţă de 33%, S&T România şi-a menţinut poziţia de lider în furnizarea serviciilor ERP pentru acest segment, cu un avans substanţial în faţa ocupantului poziţiei secunde.

Alinierea la tendinţele pieţei

Urmărind atent evoluţiile verticalelor industriale, S&T România continuă investiţiile în dezvoltarea capabilităţilor pentru soluţiile de business şi se va reorienta punând accent pe segmentele industriale mai puţin afectate de criza economică.

Pentru a putea oferi clienţilor săi o linie completă de servicii, compania investeşte în direcţii noi cum ar fi consultanţa de afaceri, reorganizarea şi optimizarea proceselor de afaceri (BPR, BPO), outsourcing etc. În acelaşi timp, S&T România va urmări o mai mare specializare pe verticale industriale, fiind capabilă să furnizeze pe lângă soluţii IT cu caracter general şi o serie de soluţii specifice fiecărei verticale în parte. Un exemplu în acest sens îl constituie Focus Trade, o soluţie completă de gestiune adresată companiilor din domeniul distribuţiei de băuturi şi produse alimentare, dezvoltată de S&T pe platforma SAP.

Un alt domeniu aflat în atenţia S&T România este sectorul public, ce va înregistra cea mai consistentă creştere anuală medie în viitorii 5 ani – peste 30% pentru serviciile ERP asociate, conform estimărilor analiştilor PAC.

„Suntem preocupaţi să furnizăm clienţilor noştri soluţiile şi serviciile IT capabile să îi susţină în mediul economic turbulent actual. Cu o imagine clară a situaţiei organizaţiei, managerii îşi pot calibra procesele de afaceri astfel încât să îşi ferească afacerea de efectele crizei şi să se situeze în poziţii optime în momentul relansării economice”, a declarat Bogdan Cocora, Country Manager – S&T România.

„După mai mulţi ani în care a exploatat cu abilitate zonele de investiţii masive în proiecte ERP complexe în România, S&T are astăzi platforma care-i poate asigura o dezvoltare post-criza superioară multor integratori de sistem de pe piaţa locală. Beneficiind şi de expertiza mai multor echipe dedicate soluţiilor de business pe pieţe mult mai mature (Germania, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria), cred că S&T România va rămâne unul dintre puţinii integratori de sistem solizi de pe piaţa locală, capabil nu doar să beneficieze de creşterea post-criză a pieţei, ci şi să-şi creeze oportunităţi în conturi strategice\', a subliniat Eugen Schwab-Chesaru, Partner & Managing Director – Pierre Audoin Consultants Central and Eastern Europe.

Despre S&T Romania

Despre S&T România - www.snt.ro

În cei 15 ani de activitate locală, S&T s-a implicat constant în dezvoltarea infrastructurii informaţionale din România. Compania oferă soluţii informatice adaptate necesităţilor clienţilor, bazate pe un portofoliu bogat de aplicaţii software, infrastructură hardware şi de comunicaţii, precum şi o gamă completă de servicii de consultanţă, proiectare, implementare de soluţii IT complexe, management de proiect, dezvoltare de software, pentru clienţi din domeniile guvernamental, telecomunicaţii, producţie industrială, servicii financiare, producerea şi distribuţia de energie, îngrijirea sănătăţii.
S&T furnizează servicii de suport tehnic şi mentenanţă pe bază de SLA şi servicii de tip outsourcing.
S&T România deţine certificări bazate pe standardele SR EN ISO 9001:2008, SR EN ISO 14001:2005, SR OHSAS 18001:2008 şi SR ISO/CEI 27001:2006 şi deţine premiul J.M.Juran pentru excelenţă în managementul calităţii.
S&T Romania este membră a grupului S&T, cel mai important furnizor de consultanţă IT, soluţii şi servicii IT pentru clienţii din Europa Centrală şi de Est, regiunea DACH (Germania, Austria, Elveţia), din Japonia şi China. Grupul numără peste 2.800 de angajaţi şi a realizat vânzări în valoare de 513,4 milioane Euro în 2008.

Bogdan Learschi
Communication Manager
T: +40 (21) 208 58 00
bogdan.learschi@snt.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/s-t-romania/s-t-continua-sa-fie-cel-mai-important-furnizor-de-servicii-si-sisteme-integrate-erp-in-romania