936 de copii din localităţile inundate din nordul Moldovei vor primi suport psihologic şi educaţional în centrele de vară şi în taberele şcoalare organizate de Salvaţi Copiii România

BUCURESTI - 29 iulie 2010

Comunicat tip General in Social

În cadrul campaniei „Ajută apele să se retragă şi din ochii lor”, organizaţia Salvaţi Copiii România a acordat sprijin prioritar copiilor sinistraţi, care necesită recuperare psihologică, precum şi refacerii unităţilor de învăţământ afectate. În urma inundaţiilor severe din oraşul Dorohoi din zilele de 28 şi 29 iunie, Grădiniţa cu program prelungit şi normal numărul 10, unde învaţă 125 de preşcolari, nu îşi mai poate desfăşura activitatea, având acoperişul avariat, precum şi infiltraţii în sălile de curs. Pentru reabilitarea acesteia, sunt necesare fonduri în valoare de aproximativ 3.500 de lei.

Organizaţia Salvaţi Copiii România a acordat ajutoare de urgenţă în Zamostea, Dorneşti, Voivodeasa, Suceviţa şi Dărmăneşti – judeţul Suceava, Hilişeu şi Dorohoi – judeţul Botoşani, pentru 936 de copii. Echipele organizaţiei au demarat activităţi educative şi de consiliere psihologică în localitatea Zamostea: 46 de copii sinistraţi beneficiază pentru o perioadă de o lună de un program educativ şi de recreere, de suportul psihologic al specialiştilor Salvaţi Copiii Filiala Suceava şi de o masă caldă pe parcursul desfăşurării activităţilor.

În Dorohoi, Salvaţi Copiii România, în parteneriat cu Asociaţia Sarepta Dorohoi, Consiliul Local Dorohoi şi Şcoala Nr.2 'Ştefan cel Mare', a deschis luni, 26 iulie, porţile Școlii de varǎ din Dorohoi, în care au fost integraţi peste 150 de copii cu vârste cuprinse între 8 – 14 ani, care provin din familiile afectate în urma inundaţiilor. La sfârşitul lunii august, în cadrul Şcolii de vară va sosi Circul pentru copii Lollypop din Elveţia.

Începând cu data de 2 august, echipa de specialişti a Salvaşi Copiii va începe activităţile educative şi de consiliere psihologică pentru 40 de copii din localitatea Dornesti, Jud. Suceava.

51 de copii din Dorohoi (Botoşani) şi Dorneşti (Suceava), ale căror familii au fost afectate de inundaţiile puternice din nordul Moldovei, participă la prima tabără organizată de Salvaţi Copiii România la Muncel, judeţul Iaşi. Începând cu luna august, alţi 90 de copii din Zamostea, Dărmăneşti, Hilişeu şi Dorohoi vor participa la taberele organizate în Eforie Sud, cu suportul primit de la Banca Comercială Română, E-ON, DJT Suceava şi ARR Suceava.

„Solidaritatea noastră, a tuturor, se transformă în aceste momente în ajutot direct acordat copiilor, cele mai vulnerabile victime ale inundaţiilor. Aceşti copii au văzut cum părinţii lor pierd orice posibilitate de a-i ajuta şi se simt, la rândul lor, neputincioşi. Ei au nevoie de foarte multe acum, de la hrană sănătoasă până la recuperare psihologică, iar acestea sunt lucruri pe care le putem face, împreună”, spune Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

Asistenţii sociali ai organizaţiei au identificat încă 140 de copii aflaţi în situaţie de risc, care sunt nevoiţi să se adăpostească în barăci sau în case avariate. Pentru fiecare dintre ei, Salvaţi Copiii România a decis să constituie un grup de solidaritate, astfel încât toţi cei 140 de copii să fie incluşi în taberele şcolare de la Muncel, Iaşi sau de la Eforie Sud. Costul unei tabere/copil este de 500 de lei, la care se adaugă aproximativ 100 lei, costul valizei de vacanţă (îmbrăcăminte, încălţăminte, şi produse de igienă). Toţi cei care vor să sprijine campania Salvaţi Copiii se pot alătura unui grup de solidaritate.

Din evaluările psiho-medicale realizate în Zamostea şi Dorneşti a rezultat că atât adulţii, cât şi copiii suferă de grave afecţiuni medicale (probleme digestive, deshidratare severă, diaree, erupţii cutanate, pneumonii, s.a.) şi psihologice (coşmaruri, enuresiz nocturn, teama de abandon, refuzul de a dormi singur, plânsete şi ţipete în somn, s.a.). Totodată, datorită faptului că mulţi copii provin din familii extrem de sărace, există pericolul abandonului şcolar.

Salvaţi Copiii România continuă campania 'Ajută apele să se retragă şi din
ochii lor!', făcând un apel la solidaritate şi implicare socială. Astfel, în jurul fiecărui copil se poate constitui un grup de solidaritate care să îi sprijine recuperarea psihologică şi integrarea într-una dintre taberele şcolare organizate de Salvaţi Copiii România.

Cei care vor sa se constituie în grupul de solidaritate al Mariei din Dorohoi, elevă în clasa a X-a, pot dona online, pe www.salvaticopiii.ro/romania/donati sau în contul deschis de Salvaţi Copiii România, Filiala Suceava, la BCR Suceava: RO15 RNCB 0234 0230 4870 0010. Maria a obţinut, în fiecare an şcolar, premiul I. Din casa părinţilor ei, aflată în zona grav avariată de inundaţii, nu a mai putut fi salvat nimic.

Alina Rodica, elevă în clasa a XII-a la Şcoala de Arte şi Meserii „I. Pillat” Dorohoi, Iulian , elev în clasa a VI-a şi Petru Ionuţ, elev în clasa a V-a la Şcoala nr.2 Dorohoi sunt trei fraţi a căror casă a fost complet demolată în urma inundaţiilor. Tatăl are un salariu de 600 lei lunar, iar mama este pensionată pe caz de boală.





Despre Salvati Copiii Romania

Salvaţi Copiii promovează de 20 ani drepturile copilului, în acord cu principiile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.
În această perioadă 500.000 de copii au fost incluşi în programe educative, de protecţie şi asistenţă medico-socială, de stimulare a participării lor în acţiuni de promovare şi recunoaştere a drepturilor lor. Este membră a Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume de promovare a drepturilor copiilor, ce cuprinde 29 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări. Salvaţi Copiii România este implicată în diferite proiecte de educaţie, protecţie socială şi advocacy pentru copiii din familii sărace, copiii victimă a violenţei, copiii victime ale exploatării prin muncă, copiii străzii, copiii refugiaţi, copiii din comunităţile dezavantajate, copiii cu dizabilităţi etc., lucrând cu copiii şi familiile acestora pentru îmbunătăţirea vieţii lor de zi cu zi şi crearea unor planuri de viitor. Salvaţi Copiii îşi utilizează experienţa globală pentru a obţine din partea organismelor guvernamentale decizii şi iniţiative de pe urma cărora să beneficieze toţi copiii. Este asociaţie de utilitate publică.

Pentru mai multe informaţii despre programele Salvati Copiii vizitaţi www.salvaticopiii.ro

Magda Gradinaru, Coordonator Comunicare, Secretariatul General Bucureşti, Tel: 021 316 61 76, e-mail magda.gradinaru@salvaticopiii.ro, 0729.168.955

magda.gradinaru@salvaticopiii.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/salvati-copiii-romania/936-de-copii-din-localitatile-inundate-din-nordul-moldovei-vor-primi-suport-psihologic-si-educational-in-centrele-de-vara-si-in-taberele-scoalare-organizate-de-salvati-copiii-romania