Salvati Copiii lanseaza prima cercetare calitativa dedicata sanatatii mintale

BUCURESTI - 7 octombrie 2010

Comunicat tip General in ONG

Copiii care suferă de diverse tulburări de sănătate mintală, din România, au nevoie de servicii medicale dedicate şi de programe de incluziune socio-educaţională

Bucureşti, 7 octombrie 2010. Organizaţia Salvaţi Copiii România marchează Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale în cadrul Seminarului Naţional “Serviciile de sănătate mintală pentru copiii şi adolescenţii din România - între oportunităţi şi bariere”. Seminarul reprezintă o platformă de lucru şi dialog pentru factorii de decizie şi profesioniştii din domeniul protecţiei copilului şi sănătăţii.

Cu această ocazie va fi lansată prima cercetare calitativă „Analiza serviciilor de sănătate mintală pentru copiii din România” realizată cu sprijinul metodologic al CURS - Centrul de Sociologie Urbană şi Regională, primul demers care şi-a propus să evidenţieze, pe de o parte, tiparele de identificare, de referire şi de colaborare terapeutică între specialiştii implicaţi în tratarea tulburărilor de sănătate mintală la copii şi adolescenţi. Pe de altă parte, să descrie traseul copilului diagnosticat cu o problemă de sănătate mintală prin sistemele de sănătate, educaţie şi protecţie socială.

La nivelul anului 2007, se estimează că 880.709 de copii din România întruneau criteriile de diagnostic pentru o problemă de sănătate mintală, dintre care 572.461 copii cu tulburări de anxietate, 220.177 copii cu ADHD, 154.124 copii cu depresie, 88.070 copii cu tulburare de conduită, 44.035 copii cu schizofrenie şi tulburări psihotice şi 8.807 cu autism . Problemele medicale pe care le au aceşti copii implică, de cele mai multe ori, traume suplimentare, cauzate de dificultăţile integrării sociale, a celei şcolare, dar şi de accesul la tratament de specialitate.

În prezent, îngrijirile de sănătate mintală pentru copiii şi adolescenţii în România se concertează în spitale de psihiatrie sau secţii de psihiatrie infantilă din alte tipuri de unităţi sanitare. Există, de asemenea, aproximativ 20 de centre de sănătate mintală pentru copii şi adolescenţi. Cu toate acestea, domeniul este insuficient definit, iar mecanismele de integrare în sistem a copiilor care suferă de tulburări de sănătate mintală necesită o bună organizare, relevă studiul „Analiza serviciilor de sănătate mintală pentru copiii din România – Cercetare socială calitativă” realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii cu sprijin metodologic CURS.

Cercetarea a utilizat metode de tip calitativ, care au urmărit percepţiile şi atitudinile specialiştilor din domeniul sănătăţii mintale, dar şi a profesorilor şi părinţilor copiilor cu tulburări din acest spectru. Pentru a obţine o imagine de ansamblu, cercetarea calitativă a fost extinsă, în afara medicilor specializaţi în psihiatrie infantilă sau neuro-psihiatrie infantilă şi a psihologilor clinicieni/psihoterapeuţilor, la nivelul medicilor de familie, medicilor pediatri, consilierilor şcolari, cadrelor didactice, părinţilor de copii care suferă de tulburările menţionate mai sus şi reprezentanţilor direcţilor de asistenţă socială şi protecţie a drepturilor copilului. Metodele de cercetare folosite au fost Focus Group-ul şi Interviul individual în profunzime, metode ce permit investigarea detaliată a percepţiilor şi atitudinilor subiecţilor.

Ce se întâmplă cu copiii care suferă de tulburări de sănătate mintală şi care sunt lacunele sistemului?

Principala problemă subliniată de către participanţii la interviuri este faptul că sistemul public de sănătate mintală pediatrică este excesiv orientat spre aspectele curative în detrimentul prevenţiei. Un alt punct slab este dat de numărul insuficient de specialişti din sistem. În majoritatea centrelor de sănătate mintală, dar şi a secţiilor de psihiatrie infantilă unde au avut loc interviuri, unele categorii de specialişti sunt insuficient reprezentate (psihologii clinicieni - posturile există, de regulă, dar nu sunt ocupate), iar alte categorii nu sunt deloc prezente: asistenţi sociali, ergoterapeuţi, logopezi etc. Astfel, posibilităţile de intervenţie în familie, de identificare a factorilor psihotraumatizanţi din mediul din care provine copilul în cauză sunt reduse.

Sunt două ture, patru medici şi doi psihologi. Noi avem un singur psiholog clinician, ne-ar trebui doi sau trei.(…) Şi ceea ce lipseşte de multe ori din echipă, şi chiar dacă este prezent, de foarte multe ori nu este de o calitate foarte bună, e asistentul social. Pentru mine asta este marea durere. (medic psihiatrie infantilă).

Un alt impediment identificat de specialiştii, care au participat la interviuri, este reticenţa părinţilor, fapt care se traduce în amânarea prezentării la medic sau în solicitarea ajutorului de specialitate până în momentul în care simptomele sunt evidente şi părintele nu mai poate „stăpâni” copilul ori acesta are dificultăţi evidente în a se integra în diverse colectivităţi (grădiniţă, şcoală). Pe de altă parte, lipsa programelor individuale pentru copii cu cerinţe educative speciale, este considerat un minus serios al sistemului educaţional.

„Copiii care suferă de diverse tulburări de sănătate mintală au nevoi speciale care influenţează capacitatea lor de a se adapta în diverse contexte sociale (şcoală, acasă, în societate). Aceşti copii trebuie atent supravegheaţi şi sprijiniţi de părinţi, specialişti, cadre didactice să ducă o viaţă în care aceste nevoi să fie pe deplin satisfăcute.”, apreciază Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

Demersurile Organizaţiei de a evidenţia realitatea şi problemele cu care se confruntă copiii în sfera sănătăţii mintale, fac parte din cadrul proiectului amplu „Îngrijire de calitate pentru copii - Servicii comunitare în sănătatea mintală”, ce îşi propune promovarea sănătăţii mintale şi îmbunătăţirea calităţii îngrijirii pentru copiii şi adolescenţii vulnerabili. Acest demers este posibil prin contribuţia financiară a Guvernului Norvegian şi expertiza dezvoltată de Salvaţi Copiii Norvegia în implementarea de proiecte similare precum şi prin parteneriatul încheiat cu Banca Comercială Română.
Venim în întâmpinarea nevoilor copiilor şi părinţilor prin serviciile de consiliere oferite de specialiştii Salvaţi Copiii în cadrul Centrului de Consiliere Emoţională şi Comportamentală.

Despre Salvati Copiii Romania

Organizaţia Salvaţi Copiii România este o instituţie cu rol social, a cărei misiune este aceea de a garanta egalitatea de şanse pentru toţi copiii, indiferent de mediul din care aceştia provin, prin utilizarea propriei expertize, precum şi prin presiuni exercitate asupra factorilor de decizie şi mobilizarea liderilor din societatea civil. Salvaţi Copiii promovează de 20 ani drepturile copilului, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Peste 500.000 de copii au fost incluşi in programe educative, de protecţie si asistenta medico-sociala, de stimulare a participării lor în acţiuni de promovare si recunoaştere a drepturilor lor. Este membră a Alianţei Internaţionale Salvaţi Copiii, cea mai mare organizaţie independentă din lume de promovare a drepturilor copiilor, care cuprinde 29 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări. Pentru mai multe informaţii despre programele Salvaţi Copiii vizitaţi www.salvaticopiii.ro


Mihaela Sandu
Responsabil Comunicare
Secretariatul General Salvaţi Copiii România
Tel: 0726 289 957

mihaela.sandu@salvaticopiii.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/salvati-copiii-romania/salvati-copiii-lanseaza-prima-cercetare-calitativa-dedicata-sanatatii-mintale