Lansare Programul Danis pentru Excelenta in Management, editia 2008 - NEXUS

Cluj-Napoca - 2 septembrie 2008

Comunicat tip General in Afaceri

Danis Consulting lanseaza azi, 2 septembrie 2008, la Cluj-Napoca, cea de-a doua editie a programului anual de dezvoltare manageriala - un program performant, cu metode moderne si testate, prin care tineri aflati la inceputul carierei manageriale isi pot dezvolta intr-o maniera cu adevarat practica cunostintele si abilitatile de conducere.

Programul este special construit pentru managerii tineri, cu minimum 2 ani de experienta de conducere si care ocupa în prezent o functie manageriala cu cel puţin 2 subordonati directi, care au in plan dezvoltarea abilitatilor manageriale si sunt dispusi la un efort sustinut pentru parcurgerea unui proces de invatare structurat.

Intreg programul se va derula in Cluj-Napoca, pe parcursul a 7 luni: noiembrie 2008 – mai 2009 si va cuprinde mai multe activitati complementare: instruire manageriala prin training, sesiuni de învatare de tip SML (Self Managed Learning – invatare autocondusa) si consiliere individuala. Vor exista 3 module de training: Comunicare si eficientă personala; Performanta prin intermediul celorlalti; Calea spre leadership si 6 sesiuni de invatare autocondusa. Invatarea autocondusa este un sistem modern de dezvoltare in care participantii isi stabilesc singuri ce vor sa invete si cum anume sa o faca. Aceasta etapa a programului este aplicativa, fiecare participant punand in practica, la locul de munca, o serie de activitati pe care le considera relevante pentru dezvoltarea sa personala. Pe toata perioada Programului vor avea loc intalniri individuale de consiliere cu trainerii, cu scopul de a ajuta fiecare participant sa rezolve problemele pe care le poate intalni in decursul aplicarii practice sau a implementarii planului de dezvoltare.

La final, va avea loc o evaluare, in urma careia participantii vor putea obtine o Diploma de Absolvire recunoscuta de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii.

Inscrierea se face prin completarea si trimiterea urmatoarelor documente:
- CV care sa ne indice evolutia profesionala a candidatului si preocuparile sale.
- Formularul de aplicatie, disponibil pe site-ul www.danis.ro
- Scrisoare de sustinere din partea sefului direct care sa motiveze alegerea persoanei propuse si sa sugereze posibile directii de dezvoltare.

Documentatia de inscriere poate fi trimisa prin e-mail: office@danis.ro sau pe fax : 0264/43.33.75.
Data limita de inscriere este 22 septembrie 2008.

Persoanele inscrise vor urma un proces de selectie in care se urmareste motivatia personala pentru propria dezvoltare si relevanta subiectelor abordate pentru obiectivele profesionale ale candidatului.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/sc-danis-consulting-srl/lansare-programul-danis-pentru-excelenta-in-management-editia-2008-nexus