'UNDE SUNT BANII NOSTRI?”

BUCURESTI - 7 martie 2008

Comunicat tip General in Auto

Vineri, 7 martie 2008, ora 13.00, Grupul Operativ al Patronatele din Transporturi, va începe acţiunea de protest „UNDE SUNT BANII NOSTRI?”, în Bucureşti, pe Bulevardul Timişoara nr.92.
Protestatarii vor purta banderole albe.

Transportatorii rutieri vor protesta deoarece:
•Drumurile sunt într-o stare dezastruoasă;
•Nu există parcări pentru a se efectua timpii de odihnă;
•Controlul în trafic este abuziv;
•Motorina este mai scumpă şi mai proastă decât în vest;
•Statul sufocă transportatorii români prin taxe şi impozite.

Prin această acţiune de protest se urmăreşte soluţionarea următoarelor puncte:
1.Eliminarea plăţii rovinietei pentru drumurile naţionale.
2.Taxă locală – schimbarea Ordonanţei nr. 155/2007 pentru modificarea alineatelor 4 şi 5 ale art. 263 din Legea nr. 571 privind Codul fiscal, pentru păstrarea formei şi nivelului de impunere din 2007.
3.Taxă de înmatriculare 0 pentru vehiculele Euro 4 şi Euro 5.
4.Asigurarea transparenţei colectării accizelor din carburant şi monitorizarea de către asociaţiile patronale din transporturi a utilizării acestora pentru întreţinerea şi construcţia de drumuri şi legiferarea acesteia.
5.Rambursarea TVA-ului în cel mult 30 zile de la solicitare.
6.Elaborarea cadrului legislativ coerent pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a activităţii de transport rutier în România.
7.Desemnarea în consilii de administraţie şi de conducere în organismele subordonate Ministerului Transporturilor – specifice transporturilor rutiere: ARR, RAR, CNADNR, a reprezentanţilor asociaţiilor patronale din transporturi.
8.Eliminarea totală a restricţiilor de circulaţie a camioanelor, cu excepţia cazurilor de forţă majoră definite de lege.
9.Amenajarea parcărilor la standarde europene.
10.Eliminarea segmentelor de drum cu portanţă inferioară faţă de portanţa drumului european. Sunt acceptate variantele ocolitoare în parcurs egal şi portanţă echivalentă.
11.Obligativitatea furnizorilor de mărfuri divizibile la cântărirea omologată a camioanelor şi sancţionarea egală cu a transportatorilor în cazurile de depăşire
12.Eliminarea AST-urilor pentru mărfurile divizibile.
13.Constituirea corpului de lectori şi examinatori independent pentru pregătirea profesională specifică.
14.Eliminarea completă a taxei de mediu asimilată la taxe de înmatriculare.
15.Întărirea controlului fiscal la operatorii de transport cu risc şi sancţionarea autorităţilor tolerante.
16.Simplificarea procedurilor de concediere pentru creşterea competitivităţii pieţei muncii.
17.Înfiinţarea organismului unic de control.
18.Limitarea pe perioadă determinată a capacităţii de transport rutier de marfă.
19.Actualizarea distanţelor tarifare în raport cu noua reţea rutieră.
20.Facilitarea obţinerii operative de permise de muncă în România şi eliberarea acestora către judeţul solicitant.
21.Simplificarea procedurilor de înmatriculare şi recunoaşterea specificaţiilor şi dovezilor tehnice elaborate de către producător.
22.Revenirea la derogarea celor 12 zile de la regulile europene referitoare la perioadele de conducere şi de odihnă ale şoferilor de transport persoane.
În situaţia în care până la data de 15 martie 2008, nu se vor soluţiona primele trei puncte şi nu se va începe negocierea pentru soluţionarea celorlalte, Patronatele din Transporturile Rutiere vor trece la alte forme de protest legale.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR)
Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002
Breasla Transportatorilor Transilvăneni
Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT)
Asociaţia Transportatorilor Rutieri Transilvania
Asociaţia Transportatorilor Rutieri Maramureş
Asociaţia Transportatorilor Rutieri Constanţa
Breasla Micilor Transportatori de la Cluj
Asociaţia Transportatorilor Rutieri Brăila
Asociaţia Cărăuşilor Particulari din România
Asociaţia Transportatorilor Rutieri din Construcţii

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/sc-face-communication-consulting/unde-sunt-banii-nostri