Safir Vaslui – 2013: Anul investiţiilor în calitate

Vaslui - 5 martie 2013

Comunicat tip General in Afaceri, Industrie, Retail

SC SAFIR SRL continuă să-şi consolideze poziţia în industria din care face parte cu un plan de investiţii ce va depăşi anul acesta bugetul de 2 milioane de Euro.

Din decembrie 2012 până în luna ianuarie a anului curent, abatorul din Vaslui a fost dotat cu tehnologie de ultimă oră, în valoare de 1, 5 milioane de Euro. Printre noile achiziţii se remarcă: o linie de tranşare, complet automatizată şi programată prin soft specializat, şi două linii de cântărire-etichetare-ambalare automate MAREL.

 

Pentru a satisface permanenta nevoie de dezvoltare a companiei pe o piaţă cu o cerere în continuă ascensiune, investiţiile implementate în acesta perioadă au vizat totodată extinderea zonei de ambalare cu 60%, creşterea spaţiului de refrigerare rapidă cu 50 %, creşterea capacităţii centralei frigorifice de 3 ori faţă de anii trecuţi, maximizarea capacităţii frigorifice de menţinere a temperaturii ambientale, retehnologizarea şi creşterea capacităţilor de congelare, precum şi achiziţia unei noi maşini pentru carnea procesată mecanic, cu o capacitate mult mai mare faţă de vechiul echipament. Reorganizarea unui flux tehnologic mai echilibrat şi îmbunătăţirea randamentului în zona de tranşare sunt doar o parte dintre avantajele oferite de noile utilaje de procesare şi ambalare a cărnii de pasăre. Asigurate din fonduri proprii, acţiunile întreprinse au ca obiectiv final creşterea calităţii produsului, printr-un mai bun control al parametrilor de producţie, ce conduce la: reducerea timpilor de procesare, comandă şi livrare, reglarea optimă a temperaturilor şi eficientizarea urmăririi trasabilităţii produsului. Toate aceste investiţii vor continua, urmând ca la sfârşitul lunii martie, în premieră la abatorul SAFIR, toate sistemele automatizate să fie conectate la un calculator central care monitorizează şi controlează întregul flux tehnologic: de la depozit frigorific, centrale frigorifice, consumuri specifice şi rapoarte complexe.

 

Pentru anul 2013, compania îşi propune să investească cu seriozitate într-un proces continuu de tehnologizare şi modernizare, achiziţiile fiind estimate la o valoare totală de 2, 3 milioane de Euro.

Despre SC SAFIR SRL

Despre compania Safir
Safir S.R.L. dispune de un modern abator de păsări, ferme proprii de creştere a puilor, o fabrică de făinuri proteice şi o distribuţie a produselor extinsă pe întreg teritoriul ţării. Produsele abatorului Safir se distribuie sub marca Deliciosul de Vaslui - produse din carne de pasăre, congelate sau refrigerate, ambalate la pungă sau la taviţă. Valorile de bază pe care se axează întreaga activitate a firmei sunt: Respect pentru client. Respect pentru calitate. Responsabilitate. Dezvoltare continuă. Pentru mai multe informaţii accesaţi www.safir.ro .

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/sc-safir-srl/safir-vaslui-2013-anul-investitiilor-in-calitate