Faţă în faţă cu unul dintre cei mai mari vizionari în management

BUCURESTI - 17 septembrie 2007

Comunicat tip General in Afaceri

Pentru prima dată în România, Charles Handy vine la Bucureşti pe data de 3 octombrie 2007. În cadrul unui eveniment dedicat persoanelor din mediul de afaceri, cei ce doresc să exceleze în business vor putea susţine un dialog cu acest guru în dezvoltarea organizaţională şi fundamentarea principiilor moderne ale culturii organizaţionale şi leadership.

Cu această ocazie, la Hotel Marriott, CODECS va lansa în limba română 3 din cele mai importante cărţi scrise de Charles Handy - Epoca Iraţiunii (The Age Of Unreason), Pelerina goală (The Empty Raincoat: Making Sense of the Future), Elefantul şi puricele (The Elephant and the flea). Participanţii la eveniment vor fi astfel primii care vor intra în posesia carţilor, costul acestora fiind inclus în taxa de participare.

Charles Handy este specialist în filosofia businessului, deţine titlul de profesor în dezvoltarea businessului şi este unul dintre cei mai mari vizionari în management, a revoluţionat gândirea despre muncă şi globalizare, a adus noi valenţe în teoria motivaţională (completându-l pe Maslow), a contribuit la dezvoltarea teoriilor despre cultura organizaţională.

Este considerat unul dintre 'cei mai importanţi şi influenţi gânditori din business', ocupând locul 2 în Top 50 The Thinkers din 2002, iar studenţii programelor de MBA al The Open University Business School, Marea Britanie studiază principiile de management şi cărţile ce poartă semnătura lui.

Este o ocazie unică de a intra în contact cu un vizionar în management, subliniaza organizatorii. Înscrierea este foarte simplă, realizându-se direct online, pe site-ul www.charleshandy.ro, special dedicat evenimentului. Taxa de participare este de 229 euro plus TVA / persoană. Se acordă şi discount-uri speciale, afişate pe website, în zona formularului de înscriere. Taxa include şi cele 3 cărţi scrise de Charles Handy, lansate cu ocazia evenimentului, coffee break şi prânzul. Fiecare participant va primi bonus şi un abonament pe 3 luni la Ziarul Financiar, Business Magazine şi Target.

“Dr. Charles Handy vorbeşte la Bucureşti despre noile provocări pentru companiile moderne şi despre succesul pentru manageri. Astfel, unul dintre cei mai experimentaţi oameni în zona de management poate oferi o mostră generoasă de valoare şi viziune mediului de afaceri din România”, spune Mirela Loghin, Marketing & PR Specialist în cadrul CODECS.

Despre SC Smart Press SRL

Evenimentul este organizat cu implicarea Microsoft Dynamics (partener principal), Fujitsu Siemens Computers şi British Airways (parteneri eveniment), parteneri media fiind Business Magazin, Target şi Mediafax. Organizatorii evenimentului sunt CODECS şi Ziarul Financiar. Detalii complete pot fi accesate pe www.charleshandy.ro.
www.charleshandy.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/sc-smart-press-srl/fata-in-fata-cu-unul-dintre-cei-mai-mari-vizionari-in-management