Prima școală particulară din Cluj aniversează 10 ani de existență

Cluj-Napoca - 15 septembrie 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Emoțiile primei zile de școală au fost dublate în cadrul echipei Școlii „Elf” de emoțiile aniversării a 10 ani de activitate. Prima şcoală particulară din Cluj acreditată de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării pentru clasele I-VIII a fost înființată în 15 septembrie 1999 în cadrul Fundației Țăndărică de către doamna Marcela Pop, profesor de limba engleză. La 10 ani de la inaugurare, școala se mândrește cu o echipă de dascăli deosebiți, profesioniști și dedicați, precum și cu cei 160 de elevi și 54 de absolvenți (din primele trei promoții) care au intrat în cele mai bune licee clujene cu rezultate excelente la admitere.

Programul educațional al Școlii Elf se desfășoară între orele 8.00-16.00, interval în care elevii parcurg orele obligatorii conform curriculei naţionale, cu predare în limba română, dar şi orele din oferta specială a școlii: informatică, limbi străine, sport, teatru, studiu de instrument, educație antreprenorială, 1-2 ore de teme zilnic. Orele de teme sunt programate de regulă înainte de ora 12 pentru elevii claselor primare, astfel încât aceștia să poată lucra mai eficient la limba română și matematică. Copiii pot servi și prânzul la școală, în sala de mese special amenajată.

”Şcoala aceasta m-a învăţat să excelez acolo unde pot, să muncesc, să lupt, iar la materiile unde nu sunt la fel de bună să acumulez un minim de cunoştinţe pentru a-mi îmbogăţi cultura generală.”
- Ada Agratini, absolvent 2008

”Şcoala Elf este un loc în care am fost şi suntem noi înşine. Pentru mine au fost opt ani de emoţii, de bucurii şi de prietenie, care vor rezista ani şi ani în sufletele noastre. Opt ani în care ne-am străduit să jucăm rolul de elevi cât mai bine şi cred că am reuşit, chiar dacă uneori a fost greu să îi mulţumim pe toţi 'regizorii' noştri. ”
- Cătălin Bonda, absolvent 2007, şef de promoţie

La întrebarea “De ce ați ales Școala Elf?” răspunsul pe care l-aș fi dat acum 10 ani era unul simplu: “Pentru că simt că va fi altceva.” Pe parcurs însă lucrurile s-au cristalizat, Școala ”Elf” a crescut foarte frumos, iar azi, după un deceniu de muncă neîntreruptă în prima școală particulară din Cluj-Napoca, aș enumera cel puțin 10 motive, din multitudinea celor care există, pentru care aleg în continuare această școală, ca profesor și părinte: pentru că suntem prima școală particulară din Cluj acreditată pentru clasele I-VIII, pentru că lucrez alături de o echipă de profesori de excepție, pentru că pot colabora foarte bine cu părinții elevilor mei și mă bucur de sprijinul constant al acestora, pentru că elevii noștri sunt foarte motivați și dornici de a învăța cât mai multe lucruri, pentru că școala oferă un mediu cald si prietenos, pentru că elevii învață aici tot ce trebuie să învețe conform curriculei naționale, iar conținuturile învățării se abordeaza integral și integrat, pentru că fiecare elev este ajutat să își decopere și dezvolte aptitudinile si talentele, pentru implicarea în numeroase proiecte, pentru permanenta deschidere spre nou, pentru că rezultatele excelente la învățătură și premiile obținute la concursurile școlare de elevii noștri în 10 ani de activitate îmi oferă siguranța calității acestei școli.
- Nicoleta Meseșan, cadru didactic la Școala ”Elf” din 1999, Director de Studii în perioada 2003-2008

”Pentru mine personal, Școala Elf este împlinirea unui vis. Am visat acum mai mult de zece ani la o școală în care copiii să învețe cu plăcere, să simtă că ceea ce învață la școală le este util nu numai pentru viitoarea carieră, dar și pentru prezent, am visat la o școală în care copiii să poată învăța tot ce eu nu am avut șansa să învăț în școală când aveam vârsta lor. Am visat ca absolvenții noștri să ne viziteze cu plăcere chiar și după ce și-au terminat studiile la noi, am visat că aceștia vor deveni adulți capabili să se adapteze la orice schimbare, să se implice în comunitatea în care trăiesc și să devină adulți agreabili, cu care îți face plăcere să faci conversație. O mare parte din aceste vise s-au împlinit, iar eu sunt fericită să constat că nivelul de calitate al educației oferite de Grădinițele Țăndărică și continuate în Școala Elf este recunoscut de Ministerul Educației, care ne-a acordat acreditarea pentru toate cele 3 niveluri de învățământ: preșcolar, primar și gimnazial. Pentru acest lucru le mulțumesc din suflet dascălilor dedicați alături de care am construit aceste 5 instituții de învățământ și părinților care au avut încredere în Școala ”Elf” atunci când am deschis porțile primei școli particulare din Cluj.”
- Marcela Pop, Președinte Fundația „Țăndărică”

Director,
prof. Victoria MATEI

Director adjunct,
prof. Carmen COSTINA

Despre Scoala Particulara Elf

Şcoala „Elf” este o instituţie de învăţământ particular cu clasele I-VIII, acreditată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Misiunea şcolii este dezvoltarea globală a personalităţii copilului, în funcţie de talentele şi aptitudinile individuale.
prof. Carmen Costina
tel.0742 055321
elfschool@yahoo.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/scoala-particulara-elf/prima-scoala-particulara-din-cluj-aniverseaza-10-ani-de-existenta