Malpraxisul medical sau cum 95% din banii pacienţilor sunt deturnaţi de Ministerul Sănătăţii către asiguratori

Doar 5% din banii colectați de firmele de asigurări pentru asigurarile de malpraxis sunt plătiți ca daune către pacienţii prejudiciaţi, restul de 95% rămânând la dispoziția firmelor de asigurări, conform datelor furnizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) privind activitatea din anul 2012 a companiilor de asigurări care încheie poliţe pentru malpraxisul medical, date pe care le găsiți aici: http://www.tody.ro/document/2013-09-25-Daune-platite-in-2012-pentru-asigurarile-de-malpraxis-media-despagubilor

Situaţia prezentă determină, pe lângă nemulţumirea pacienților, o alterare profundă a relaţiei pacient-medic, o scădere marcată a încrederii reciproce, cu consecinţe dezastruoase pentru calitatea actului medical. Medicii ar trebui să poată lucra netimoraţi, fără teama că ar putea deveni datori toată viaţa pentru o greşeală care poate fi inerentă în activitatea oricărui om care munceşte zi şi noapte în condiţii de stres enorm, fără o recompensă socială corespunzătoare, iar pacienţii care se consideră prejudiciaţi ar trebui să se adreseze instituţiei angajatoare şi nu direct medicului, care se presupune, până la proba contrarie, că a acţionat în interesul pacientului.

Cauzele actualei stări de fapt o reprezintă Legea malpraxisului medical, promovata în 2006 (titlul XV al Legii nr.95/2006) de actualul Ministru al Sănătății (MS) Eugen Nicolăescu, lege prin care s-a oferit temei legal firmelor de asigurări de a colecta asigurări obligatorii de malpraxis de la personalul medical şi furnizorii de servicii medicale, dar fără a garanta pacienților prejudiciați recuperarea despăgubirilor. Actuala lege permite firmelor de asigurări să formuleze contractele de asigurare în avantajul lor şi, în consecinţă, de cele mai multe ori, despăgubirile rămân în sarcina medicilor al căror salariu nu poate acoperi decât o mică rată lunară din cuantumul despăgubirii. În plus, în prezent se ajunge la despăgubiri numai pe calea justiţiei, ceea ce reprezintă un mare impediment pentru pacientul prejudiciat.

În concluzie, atât actuala lege a malpraxisului cât și noul proiect de modificare a ei, ambele promovate de același ministru al sănătății Eugen Nicolăescu, rezolvă interesele financiare ale companiilor de asigurări și nu ale pacienților prejudiciați. http://www.ms.ro/documente/Proiect%20de%20lege%20pentru%20modificarea%20Titlului%20XV_792_1567.pdf

Îi solicit public ministrului sănătății să retragă noul proiect de lege și să ofere răspunsuri la următoarele întrebări privind blocajele care stau în calea accesului legitim al pacienților la plata despăgubirilor de malpraxis:

De ce a anunţat recent că este necesară o creştere a primelor de asigurare pentru a acoperi şi “daunele morale”, asta în timp ce 95% din sumele de asigurare colectate de la medici și operatorii economici rămân astăzi la dispoziția companiilor de asigurare, fără să ajungă la pacienții perjudiciați?

De ce în noul proiect de lege MS nu-și asumă stabilirea modelului de contract cadru de asigurare de malpraxis, asigurare ce este obligatorie prin efectul legii, drept atribuit ca și în legea actuală al companiilor de asigurare, care sunt beneficiare ale acestei legi? Contractul trebuie sa fie astfel alcătuit încât să permită accesul facil al persoanelor prejudiciate la plata daunelor şi să nu permită firmelor de asigurare să evite plata acestora, aşa cum se întâmplă acum.

De ce în noul proiect de lege MS definește malpraxisul ca fiind “comportament neglijent”, în timp ce legislația internațională îl definește ca “eroare medicală” care nu presupune obligatoriu neglijenţă ci și alte cauze care țin de dotarea instituției, existența unor ghiduri aprobate de MS, etc.?

De ce în noul proiect de lege MS atribuie responsabilitatea “medicului, în principal, şi a instituţiei, în mod secundar”, în timp ce responsabilul pentru malpraxis este “în primul rând instituţia medicală care ar trebui să evite posibilitatea producerii erorii, şi numai apoi, medicul”?

De ce în noul proiect de lege MS atribuie către “nimeni” responsabilitatea în caz de dotare insuficientă, condiţii improprii și vicii ascunse, în timp ce responsabilitatea este evidentă a “instituţiei medicale”?

De ce în noul proiect de lege MS atribuie către “nimeni” suportarea despăgubirilor în caz de vătămare accidentala, reacţie adversă și reacţie particulară la terapie, în timp ce despăgubirea ar trebui suportată dintr-un “fond special” rezultat din sumele încasate de asiguratori şi neutilizate ca daune de malpraxis?

De ce în noul proiect de lege MS atribuie către “nimeni” responsabilitatea în cazul infecţiei nosocomială (intraspitalicească) de cauză externă, în timp ce responsabilitatea este evidentă a “instituţiei medicale”?

De ce în noul proiect de lege MS stabilește ca despăgubirile imediate prin înţelegere amiabilă să fie definite “după evaluarea unui expert”, în timp ce practica internațională presupune despăgubiri “imediate, prin negocierea directă a prejudiciatului cu instituţia medicală şi asigurator”?

De ce în noul proiect de lege MS stabilește ca expertul să fie plătit de „asigurator”, adică prin poliţa de asigurare plătită de medic, şi în mai mică măsură persoana prejudiciată, în timp ce practica internațională arată că este inutilă implicarea expertului „neutru” la despăgubirea pe cale amiabilă?

De ce în noul proiect de lege MS stabilește ca durata negocierii amiabile să fie de “6 luni sau mai mult”, în timp ce practica internațională o limitează la “30 de zile”?

De ce în noul proiect de lege MS stabilește ca după negocierea amiabilă să urmeze direct calea “Instanţei”, în timp ce pasul al doilea în mod raţional ar fi cel al unei “Comisii regionale de malpraxis” şi numai apoi „Instanța”?

De ce în noul proiect de lege MS stabilește ca despăgubirile morale să fie suportate de “medic, direct sau prin asigurare suplimentară”, în timp ce practica internațională îl indică pe “asigurator, în cadrul aceleiaşi poliţe” de malpraxis?

De ce în noul proiect de lege MS stabilește ca “nimeni” să nu fie vinovat dacă nu există ghiduri naţionale pentru afecţiunea în cauză, în timp ce elaborarea ghidurilor este evident în sarcina, deci și în vinovăția exclusivă, a “Ministerului Sănătăţii” care este dator să reglementeze asistenţa medicală din România?

De ce în noul proiect de lege MS stabilește ca despăgubirea morala să aibă „o limită stabilită de Ministerul Sănătăţii”, pe când aceasta ar trebui să fie stabilită prin lege şi legată de salariul mediu din sectorul sanitar, pentru a nu duce la imposibilitatea personalului medical de a suporta valoarea primei de asigurare de malpraxis?

Solicit pacienților, medicilor și parlamentarilor, să respingă ferm proiectul de modificare al legii malpraxisului propus de Ministerul Sănătății și să sprijine proiectul de lege al malpraxisului medical pe care l-am depus la senat, cu soluții concrete și în favoarea tuturor părților implicate în malpraxis, detaliat aici: http://www.tody.ro/document/2013-06-18-Senator-Valeriu-Todirascu-Propunere-legislativa-Malpraxis-modificarea-Legii-95-2006

Senator Valeriu Todiraşcu – Partidul Noua Republică

e-mail: valeriu.todirascu@senat.ro