Numele eroilor revoluţiei din 1989 vor putea fi aflate de elevii de azi numai din cimitire

Imediat după ședința solemnă din 17 decembrie 2013, închinată eroilor revoluţiei din 1989, Senatul a respins inițiativa legislativă de înființare în București a Muzeului Dictaturii Comuniste: http://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=17458&pos=0&NR=L594&AN=2013

Lista senatorilor PSD si PNL (USD) care au votat pentru respingerea proiectului de lege se găsește aici: http://www.tody.ro/document/2013-06-26-Propunere-legislativa-Muzeul-Dictaturii-Comuniste-vot-Senat-17-12-2013

Votul final pentru această lege se va da la Camera Deputaților. Dacă și acolo votul va fi același, elevii vor continua să nu cunoască numele eroilor de la evenimentele din 1989 pentru că ele se pot afla numai în cimitire, nu și în muzeele din România.

Clasa politică de astăzi, în majoritatea ei, evită astfel asumarea responsabilității față de jertfa acelor eroi care au dorit o altfel de Românie.

Dictatura comunistă a reprezentat cea mai neagră pagină în istoria omenirii, generând peste 120 de milioane de morți pe plan mondial (de 5 ori mai mult decât numărul morților generat de sistemul fascist), iar cea mai sângeroasă dintre revoluțiile anticomuniste de până acum a avut loc în România.

Totuşi, la noi în ţară s-a facut mult prea puţin pentru ca populaţia să înțeleagă pe deplin ororile dictaturii comuniste, iar tânăra generaţie să păstreze memoria înaintaşilor și să cunoască istoria adevărată a ţării cu consecințe directe ale comunismului, resimţite prin sărăcia în care trăiesc și astăzi majoritatea cetăţenilor. Comunismul răzbate, încă, la toate nivelurile societății și a Statului Român, chiar și după 24 de ani de la Revoluţia din decembrie ’89, pe care mulţimea a dorit-o anticomunistă. Efectele comunismului determină și în ziua de astăzi amânarea la nesfârşit a modernizării statului, condamnând România la menţinerea înapoierii faţă de statele vest-europene, atât organizatoric cât şi economic.

Una din rănile majore lăsate în istoria României de sistemului comunist a fost și este ruperea Basarabiei de România. Abia după 20 de ani de la căderea, cel puţin oficială, a comunismului în Republica Moldova, Curtea Constituțională de acolo a decis că limba oficială de stat este limba română. Cu toate acestea integrarea în Comunitatea Europeană a Republicii Moldova se află în mare primejdie datorită forțelor comuniste încă puternice acolo. Iar când integrarea în UE se va înfăptui într-un târziu, ea se va realiza, probabil, doar sub o identitate legală nefirească pentru acel spațiu românesc, moștenire lăsată de Stalin actualelor generații, ca efect real și încă foarte viu al răspândirii forţate a comunismului în lume, cu efecte similare pe ambele maluri ale Prutului.

Toate ţările membre ale Uniunii Europene care au aparţinut lagărului comunist au muzee în care sunt dezvăluite atrocitățile acestui regim. Muzee ale Dictaturii Comuniste se găsesc azi la Praga, Varşovia și Budapesta. Un muzeu impresionant a fost înfiinţat în anul 1994 la Berlin, în fostul sediu STASI, muzeu care este vizitat anual de peste 300.000 de oameni, mai mult de jumătate dintre ei fiind elevi şi studenţi.

Muzeul de la Sighet este un exemplu de ceea ce ar trebui să se facă pentru înţelegerea monstruozităţii acestei ideologii comuniste. Nu este suficient însă. Un Muzeu al Dictaturii Comuniste ar trebui să se regăsească în fiecare regiune istorică a ţării, pentru că peste tot există răni adânci, moştenite din această tristă perioadă şi pentru că în toate regiunile se educă și cresc cetățenii României viitoare.

“Casa Radio”, clădirea situată pe strada Ştirbei Vodă din București, de unde dictatorul Ceauşescu a urmărit ultima manifestaţie de 23 August, a rămas neterminată şi parţial demolată, ca o relicvă faraonică a grandomaniei ceauşiste. Această clădire, aflată în propietatea statului, nu poate fi vizitată şi utilizată de către cei care au fost nevoiţi să îşi sacrifice tinereţea pentru a contribui cu muncă şi venituri la înălţarea construcţiilor megalomanice ale epocii comuniste. Ea zace între bălării, iar în loc să găzduiască amintiri despre eroii neamului, despre jertfa lor, despre suferinţele şi săracia în care au fost nevoiţi să trăiască supravieţuitorii acelei perioade, această clădire găzduiește numai şobolani.

În acea clădire ar trebui să funcționeze săli pentru proiecţia de filme, săli de conferinţe și tot aici ar trebui să funcţioneze Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc și Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Tinerii ar trebui să fie ghidaţi prin muzeu de către personalităţi care au trăit în acea epocă şi să asiste la manifestări publice în care vorbitorii să ilustreze ororile comunismului, cu scopul ca restaurarea unui asemenea sistem social criminal să nu mai fie posibilă în viitor.

Bucureştiul duce lipsă de muzee semnificative şi nu are nevoie de ruine pline de şobolani. Românii trebuie să-şi cunoască adevărata istorie pentru a înţelege de ce majoritatea dintre ei sunt săraci și astăzi, iar după un sfert de veac de la căderea comunismului, ne găsind încă drumul spre normalitate şi progres, în interesul tuturor.

Senator Valeriu Todiraşcu - Partidul Noua Republică

detalii activitate parlamentară: http://www.tody.ro/document/Senator-Valeriu-Todirascu-detalii-activitate-parlamentara-2012-2016